duminică, 15 septembrie 2013

Slujiri arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

În Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, IPS Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va sfinţi Biserica „Sfântul Ilie“ din parohia Chintinici, Protopopiatul Roznov, iar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji la Biserica „Sf. Dimitrie“ din parohia Fundu Moldovei, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc. PS Corneliu, Episcopul Huşilor, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Huşi, iar PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va sfinţi Paraclisul „Acoperământul Maicii Domnului“ din parohia Tomeşti Deal, Protopopiatul Iaşi 2, judeţul Iaşi. PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va sluji în parohia Bălcuţa, Protopopiatul Sascut, judeţul Bacău. (C.C.)

Niciun comentariu: