În ziua în care Biserica noastră i-a pomenit pe Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul şi-a serbat onomastica. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preasfinţia Sa, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. La final s-a săvârşit Te Deumul pentru binefacerile primite de la Dumnezeu asupra ierarhului şi asupra eparhiei pe care o slujeşte de 13 ani.
După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, din soborul slujitorilor au făcut parte părinţi din cadrul Centrului eparhial Roman. Cu acest prilej, a avut loc hirotesirea părintelui Dragoș Alexandru Munteanu în funcţia de protopop al Protopopiatului Roman. Părintele Ioan Gherasimescu, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a prezentat realizările Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul în cei 13 ani de slujire arhierească. Preasfinţia Sa a vorbit în cuvântul adresat celor prezenţi despre asumarea Crucii lui Hristos. "La această sărbătoare, îmi amintesc de momentul renașterii noastre în Biserica lui Hristos, când, în genunchi, pe piatra rece a bătrânei catedrale voievodale mușatinede la Bistriţa, sub mantia părintelui meu duhovnicesc, Ioanichie Bălan, înaintam
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu