sâmbătă, 19 iunie 2010

Sfinţiri de biserici în două eparhii ale Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei

Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va sfinţi mâine Biserica "Sf. Cuv. Parascheva" din parohia Orăşeni Vale, Protopopiatul Botoşani. Temelia sfântului lăcaş a fost pusă în anul 1998, iar construcţia propriu-zisă a început în luna septembrie a anului 2002. Prima slujbă a fost oficiată pe 14 octombrie 2006, când biserica şi-a serbat hramul. În perioada 2008-2009, lăcaşul de închinăciune a fost pictat în tehnica frescă de pictorul Constantin Ungureanu. Lucrările de construcţie au fost realizate prin străduinţa preotului paroh Daniel Telişcă cu sprijinul enoriaşilor. "Biserica a fost pictată în stilul bizantin, iar lucrările s-au derulat exclusiv cu sprijinul credincioşilor din parohie. O contribuţie au avut-o şi sătenii din localităţile învecinate", a spus pr. paroh Daniel Telişcă. Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sfinţi mâine Biserica "Înălţarea Domnului" a parohiei Mănăstioara, Protopopiatul Fălticeni. Sfântul lăcaş a fost ridicat lângă cel vechi la iniţiativa protos. Vichentie Bobeică, care a fost slujitor în această parohie. Biserica a fost dotată cu mobilier şi catapeteasmă, iar în perioada următoare urmează a fi pictată. "Credincioşii alături de părintele Vichentie şi noul preot paroh Dănuţ Maftei şi-au dorit ca lăcaşul de închinăciune, a cărui construcţie a început în anul 2006, să fie sfinţit pe 20 iunie. Satul Mănăstioara are 80 de familii, iar posibilităţile materiale sunt reduse. Lucrările de finisaj au fost realizate sub coordonarea părintelui Dănuţ Maftei", a declarat pr. Constantin Patrolea, protoiereul Protopopiatului Fălticeni.

Niciun comentariu: