Biserica "Buna Vestire" din localitatea Şcheia din judeţul Suceava a devenit, ieri, loc de pelerinaj pentru sute de suceveni care au venit să-şi ia rămas bun de la vrednicul de pomenire, preot Viorel Mihoc, trecut la cele veşnice vineri, 28 mai 2010. De dimineaţă, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de un sobor de preoţi. În mijlocul Bisericii "Buna Vestire" a stat sicriul cu trupul părintelui Viorel Mihoc. Slujba de înmormântare a fost săvârşită de Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen şi de IPS Ioan, înconjuraţi de un sobor de preoţi. Alături de familia îndoliată au fost prietenii, rudele, cunoscuţii care au dorit să se roage pentru sufletul celui adormit. La final, IPS Pimen a adresat o cuvântare în care a evocat viaţa deosebită a părintelui Viorel Mihoc. "Iată-ne mulţime de preoţi slujitori, de credincioşi, în jurul părintelui Viorel. Ceea ce vă spun eu nu este altceva decât ceea ce a făcut în viaţă. Faptele săvârşite de Sfinţia Sa sunt faptele dragostei creştine, ale dragostei faţă de săraci, faţă de sfintele biserici, faptele de milostenie faţă de cei aflaţi în diferite lipsuri materiale şi duhovniceşti. Faptul că dumneavoastră sunteţi într-un număr aşa de mare aici arată că l-aţi cunoscut îndeajuns pe preotul Viorel, un adevărat părinte duhovnicesc, un bun gospodar, un permanent slujitor al sfântului altar şi rugător lui Dumnezeu pentru toată lumea. Pe părintele Viorel l-a interesat deopotrivă tot ceea ce înseamnă activitatea unui preot, fiind permanent cu rugăciunea în suflet şi pe buze. El a plecat la Domnul, însă rămâne viu în inimile noastre, ale tuturor celor care l-am cunoscut. Părintele Viorel Mihoc a fost un om al rugăciunii şi al faptelor bune, preot cu o conştiinţă preoţească deosebită", a mărturisit IPS Pimen.
"Părintele Viorel nu este mort, ci trece întru odihna lui Dumnezeu"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu