miercuri, 16 iunie 2010

„Dependenţa versus codependenţă“,la Săveni

În sala de şedinţe a Primăriei Săveni a avut loc, duminică, conferinţa cu tema "Dependenţă versus codependenţă", susţinută de Floyd Frantz, misionar de origine americană. A fost prezentată problematica dicţiei din perspectivă medicală, psihologică şi spirituală. La conferinţă au fost prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai comunităţii medicale, preoţi, dar şi săvineni care au fost interesaţi de această temă. După cum ne-a spus pr. Iulian Negru, director executiv al Fundaţiei "Solidaritate şi Speranţă" a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, luni, la sediul Protopopiatului Săveni a avut loc un seminar dedicat preoţilor interesaţi de problematica dependenţei, unde s-au discutat probleme legate de familia celui care este dependent, precum şi metode concrete de recuperare a celor care sunt dependenţi de diferite substanţe şi comportamente. "A fost un curs important pentru că boala consumului de alcool este o plagă la nivel mondial. Am învăţat că trebuie să îi ajutăm pe cei căzuţi în această plagă, avându-l ca exemplu pe samarineanul milostiv. Acest lucru este aplicabil la fiecare parohie care se confruntă cu astfel de probleme", a declarat pr. Cristian Dumitraş de la parohia Miron Costin, Protopopiatul Săveni, unul dintre participanţii la seminar.

Niciun comentariu: