Praznicul Înălţării Domnului este zi de mare sărbătoare pentru creştinii ortodocşi. Aşa cum se întâmplă în fiecare an, în a patruzecea zi de la Învierea Mântuitorului Hristos se face şi pomenirea eroilor. În mai multe parohii din Iaşi, dar şi din toată ţara, oamenii au înălţat rugăciuni pentru cei care şi-au dat viaţa pentru patrie.
La Biserica "Sf. Împ. Constantin şi Elena" - Galata din Iaşi, care aparţine de Protopopiatul Iaşi 1, a fost oficiată joi Sfânta Liturghie, în cadrul căreia răspunsurile liturgice au fost date de un grup format din membri ai Asociaţiei Studenţilor Creştin Ortodocşi (ASCOR) din filialele Iaşi şi Galaţi. La sfârşitul slujbei, credincioşii parohiei Galata şi tinerii ascoreni au participat la o slujbă de parastas la monumentul de pe şoseaua Galata, ridicat în amintirea eroilor neamului din Primul Război Mondial. La slujbă au fost prezenţi peste 100 de enoriaşi, dar şi copii de la şcolile din parohia Galata. Reprezentantul Asociaţiei "Cultul Eroilor" Iaşi a fost col. Ion Chiriţă. "La sfârşitul slujbei de pomenire s-a împărţit jertfa adusă de enoriaşii parohiei "Sf. Împ. Constantin şi Elena" - Galata copiilor şi studenţilor prezenţi. Astfel am putut fiecare dintre noi să simţim o vibraţie puternică în sufletele noastre cu gândul la eroii neamului. Am fost determinaţi cu toţii să dăm dovadă de eroism în aceste zile de criză pe care le trăim noi. Calitatea de erou se cere a o avea fiecare creştin adevărat al Bisericii noastre", a declarat pr. paroh Gheorghe Manole. Începând cu ora 14:00, la troiţa ridicată în urmă cu patru ani în faţa cimitirului Galata în preajma sărbătorii praznicului Înălţării Sfintei Cruci, s-a săvârşit o slujbă de pomenire. Troiţa a fost construită de credincioşii parohiei "Sf. Împ. Constantin şi Elena" - Galata în colaborare cu Asociaţia "Cultul Eroilor" din Iaşi. Din anul 2007, aici se oficiază de Ziua Eroilor slujba de pomenire pentru eroii neamului căzuţi la datorie în cel de-al Doilea Război Mondial.
Parastas în cimitirul parohiei Rediu
Ziua Eroilor a fost marcată în mod deosebit în parohia Rediu din Protopopiatul Iaşi 1. Joi, după slujba Sfintei Liturghii prilejuită de sărbătoarea Înălţării Domnului, au fost comemoraţi eroii patriei căzuţi în Războiul pentru Independenţă din 1877, Primul Război Mondial şi în cel de-al Doilea Război Mondial. Slujba de parastas din cimitirul satului a fost oficiată de pr. paroh Ştefan Tulan, alături de pr. Valeru Antonescu, în prezenţa autorităţilor locale, a conducerii Şcolii Generale din Rediu şi a plutonului Garnizoanei din Iaşi. Au fost pomeniţi cei 300 de fii ai satului, care au luptat pentru apărarea patriei, şi regimentele de soldaţi care au fost înmormântaţi în cimitirul parohiei Rediu (Grupul 18, 90 şi 92 Vânătorii de munte identificaţi şi neidentificaţi în patru gropi comune, dar şi regimentul 14 Dorobanţi cu grupul format din cei 18 vânători de munte). Primarul comunei Rediu, Vasile Haidău, a ţinut un scurt discurs în care a evocat jertfa celor care au căzut pe fronturile de luptă în cele trei războaie. Apoi, elevii Şcolii Generale Rediu, coordonaţi de înv. Parascheva Florea, au intonat mai multe cântece patriotice, iar la final a avut loc ceremonia depunerii coroanelor de flori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu