vineri, 21 mai 2010
„Într-o lume tristă, Hristos ne spune să avem bucurie deplină“
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a oficiat, ieri-dimineaţă, slujba Sfintei Liturghii la paraclisul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi. Cu acest prilej, Înalt Preasfinţia Sa a rostit la final un cuvânt de învăţătură în care a făcut referire la textul Evangheliei citit în cadrul acestei slujbe. "Într-o lume tristă, Hristos ne spune să avem bucurie deplină. Într-o lume răvăşită în afara ei, dar mai ales în războiul lăuntric, inima fiind câmpul de bătălie, Hristos vine cu pacea Lui către oamenii care încearcă să găsească bucuria în alte zone. Cuvintele pace şi bucurie Hristos le rosteşte cu câteva ceasuri înainte de începutul pătimirii Sale celei de bunăvoie. El ataşează bucuria şi pacea de Crucea pe care avea să fie răstignit. Să ne rugăm lui Dumnezeu ca puţin din pacea pe care El a oferit-o lumii înainte de patima Sa cea de bunăvoie să ne dăruiască şi nouă. Să ne dea forţa să o răspândim şi în viaţa celorlalţi", a spus IPS Teofan.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu