miercuri, 16 septembrie 2009

Târnosirea bisericii parohiei Gălăneşti, Protopopiatul Rădăuţi

IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a sfinţit duminică, 13 septembrie 2009, Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din parohia Gălăneşti, Protopopiatul Rădăuţi. Sfântul lăcaş a fost construit între anii 1992-2009. Complexul bisericesc de la Gălăneşti îi are drept ctitori atât pe părintele Babula Dumitru, fostul paroh, cât şi pe tânărul preot Moroşan Ionuţ, actualul paroh. Amândoi părinţii s-au dedicat cu un deosebit devotament misiunii pastoral-misionare, îndeplinindu-şi cu cinste îndatoririle preoţeşti. Aş îndrăzni să spun că activitatea lor misionară are ceva asemănător cu activitatea misionară a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, care sunt şi ocrotitorii bisericii şi comunităţii parohiale din Gălăneşti. La finalul Sfintei Liturghii, IPS Pimen i-a hirotesit ca iconomi stavrofori pe cei doi preoţi, ca semn al preţuirii atât pentru râvna şi jertfa lor, cât şi pentru evlavia şi iubirea jertfelnică a enoriaşilor faţă de Sfânta Biserică. (pr. Nicolae VÎRTEA)

Niciun comentariu: