Ocrotitoarea Moldovei a fost cinstită, ca în fiecare an, de copii, tineri şi vârstnici care nu au ţinut cont de ploaie, vânt sau vreme rece. Ziua de 14 octombrie a fost precedată la Iaşi de procesiuni cu moaştele Sfintei Parascheva şi ale Sfântului Policarp şi de slujbe arhiereşti. Joi seara, la rând se aflau 20.000 de oameni, în timp ce ieri-dimineaţă, peste 30.000 de pelerini aşteptau să se închine moaştelor. "Peste 100.000 de credincioşi au trecut prin baldachinul în care s-au aflat moaştele celor doi sfinţi. Rândul de pelerini a fost în această dimineaţă (n.r., ieri) de trei kilometri", ne spunea maiorul Marius Ţăranu, ofiţer de relaţii publice la Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău. Sfânta Liturghie a fost oficiată pe un podium special amenajat în curtea Catedralei mitropolitane din Iaşi de Înalt Preasfinţitul Părinte Hieroteos, Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie (Grecia) , alături de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, IPS Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, IPS Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale, PS Mitrofan, Episcop al Bisericii Ortodoxe Sârbe pentru America de Est, PS Naum, Episcop de Stobiiski (Bulgaria), IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, PS Corneliu, Episcopul Huşilor, PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului, PS Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, PS Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, PS Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei şi Portugaliei, PS Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, şi PS Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.
"Sfintele moaşte exprimă învăţătura cea mai adâncă a Bisericii noastre"
După citirea Sfintei Evanghelii, Înalt Preasfinţitul Părinte Hieroteos a adresat un cuvânt de învăţătură în care a făcut referire la cinstirea sfinţilor şi sfintelor moaşte, "care arată că Dumnezeu există şi este viu". "În această zi o sărbătorim pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, cea care uneşte Balcanii. Am reuşit să aducem aici moaştele Sfântului Sfinţit Mucenic Policarp, unul dintre Părinţii apostolici ai Bisericii noastre, hirotonit de însuşi Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan. În centrul atenţiei noastre, în aceste zile, sunt cele două sfinte moaşte, ale Sfintei Parascheva, pe care o iubiţi atât de mult, precum şi mâna dreaptă a Sfântului Policarp. De câte ori mă închin la mâna dreaptă a Sfântului Policarp mă emoţionez foarte mult deoarece ştiu şi simt că această mână a hirotonit mulţi episcopi şi preoţi. Această mână a binecuvântat mulţi ani poporul lui Dumnezeu în acea Biserică primară foarte vie. Noi ortodocşii iubim foarte mult sfintele moaşte pentru că ele exprimă învăţătura cea mai adâncă a Bisericii noastre. Noi creştinii folosim de multe ori argumente pentru a dovedi existenţa lui Dumnezeu. Avem argumente existenţiale, filozofice şi lumeşti, însă cel mai mare argument al existenţei lui Dumnezeu sunt sfintele moaşte. Sfintele moaşte arată existenţa lui Dumnezeu. Aceste sfinte moaşte arată că Dumnezeu există şi este viu. Dumnezeu nu este al filozofilor sau al ideologilor, ci este Dumnezeul sfinţilor, al Sfintei Parascheva şi al Sfântului Policarp. Biserica este Trupul lui Hristos, dar şi comuniunea sfinţeniei. În biserică, noi ajungem la comuniunea cu Dumnezeu. Biserica nu este o societate filantropică, nu este o religie ca oricare alta, un organism uman, o societate umană, ci este Trupul lui Hristos. Sfintele moaşte sunt mădulare ale Trupului lui Hristos. Cel mai important scop al existenţei Bisericii noastre este acela de a-l face pe om sfânt. Biserica, prin Sfintele Taine, prin viaţa ascetică de nevoinţă, îl conduce pe om la sfinţenie şi la unirea cu Dumnezeu. Biserica este laboratorul sfinţeniei. Ţelul vieţii noastre este să devenim sfinţi, precum Sfânta Parascheva şi Sfântul Policarp", a explicat IPS Hieroteos.
Clipe frumoase în istoria Moldovei prin prezenţa Cuvioasei
La momentul împărtăşirii, Înalt Preasfinţitul Teofan a amintit că anul acesta s-au împlinit 370 de ani de când "Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a aşezat ca inimă a Moldovei". "Mulţumim lui Dumnezeu pentru acest mare dar pe care l-a făcut Moldovei şi ţării prin aducerea la Iaşi a moaştelor Sfintei Parascheva. Au trecut 370 de ani în care milioane de închinători şi-au plecat genunchii în faţa sfintelor moaşte. În tot acest timp au fost trăite clipe frumoase în istoria Moldovei. Anul acesta, pe lângă Sfânta Parascheva, l-am avut şi pe Sfântul Policarp. Tradiţia frumoasă a aducerii altor sfinte moaşte la hramul Sfintei Parascheva a fost iniţiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Anul acesta, Preafericirea Sa a binecuvântat ca sfintele moaşte ale Sfântului Policarp să vină la Iaşi. În acelaşi timp, Preafericitul Părinte Daniel a binecuvântat prezenţa la Iaşi a Înalt Preasfinţitului Părinte Hieroteos, a Preasfinţitului Naum şi a Preasfinţitului Mitrofan. Rugăciunea către Dumnezeu este cuvântul pe care Sfânta Parascheva îl aşază la sufletul nostru. Sfânta Parascheva a fost o rugătoare, iar mesajul pe care îl aşază la rădăcina fiinţei noastre este: "Rugaţi-vă!". Când spunem rugăciune, spunem smerenie, spunem sensibilitate, spunem delicateţe, spunem simplitate sfântă. Mesajul Sfântului Policarp este acela de a fi curajoşi în mărturisirea adevărului", a subliniat IPS Teofan. La finalul slujbei, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a mulţumit ierarhilor şi soborului de preoţi pentru prezenţă şi tuturor celor care s-au implicat în derularea hramului Sfintei Parascheva.
Priveghere în aşteptarea sărbătorii Cuvioasei
Catedrala mitropolitană din Iaşi a fost arhiplină de joi-seară până vineri dimineaţa, când au fost oficiate Privegherea în cinstea Sfintei Parascheva şi Sfânta Liturghie. Slujba Privegherii a fost săvârşită de IPS Pimen. Răspunsurile la strană au fost date de Corul "Basileus" al Seminarului Teologic Ortodox Liceal "Sfântul Vasile cel Mare" din Iaşi, dirijat de diac. prof. Mihai Ursache. După miezul nopţii, Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a slujit Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoţi şi diaconi.
"Am trăit cu multă încredere şi speranţă ziua aceasta"
Peste 30.000 de credincioşi s-au rugat în timpul Sfintei Liturghii de la Catedrala mitropolitană. O parte dintre ei s-au afişat în curtea catedralei, iar cei mai mulţi au ascultat slujba prin intermediul difuzoarelor. "Am ajuns aseară (n.r., joi seara) la ora 21:00 la Iaşi pentru a sta la rând ca să mă închin moaştelor Sfintei Parascheva. Deşi a fost frig şi obositor toată noaptea, Sfânta Parascheva m-a întărit ca să pot rezista şi în următoarele ore. Îmi doresc să ajung la Sfânta Parascheva de mai mulţi ani", a declarat Ioan Codiţă din Prăjeşti, judeţul Neamţ. "Deşi am multe ore de când stau la rând, îmi doresc să ajung la racla Sfintei Parascheva pentru a mă închina sfintelor ei moaşte", a spus Elena Sofaru, 71 de ani, din Bacău. "Am venit la hramul Sfintei Parascheva pentru a cere ajutorul lui Dumnezeu. Am dorit să mă închin moaştelor Cuvioasei, dar sănătatea nu-mi permite să stau la rând. Am câteva rude care vor trece prin dreptul raclei. Am trăit cu multă încredere şi speranţă ziua aceasta în care o sărbătorim pe ocrotitoarea Moldovei şi a pelerinilor. Nădăjduim în ajutorul lui Dumnezeu, prin rugăciunile Sfinţilor Parascheva şi Policarp", a spus Olimpia Bogdan din Huşi.
"Sfântul Policarp s-a bucurat de prezenţa sa în România"
IPS Hieroteos a condus delegaţia din Grecia care a adus la Iaşi moaştele Sfântului Policarp. Înalt Preasfinţia Sa a rămas "entuziasmat" de credinţa şi evlavia pe care poporul român le are faţă de sfinţii care sunt "mădulare ale Bisericii noastre". Ierarhul ne-a mărturisit: "Sunt entuziasmat să văd atâţia creştini care aşteaptă cu orele să se închine la moaştele sfinţilor. Acest lucru arată credinţa oamenilor în Biserică şi în sfintele moaşte, pentru că sfinţii sunt mădulare ale Bisericii noastre. Ei ne arată ce este Biserica şi care este lucrarea pe care ea trebuie să o făptuiască. Cândva a fost descoperit un fragment din sfinte moaşte în catacombe, într-un mic vas de lut. Pe vasul respectiv erau incizate următoarele cuvinte: "Membrele lui Hristos". Sfintele moaşte, atât ale Cuvioasei Parascheva, cât şi ale Sfântului Policarp, arată că Hristos este viu. Faptul că sfintele moaşte se păstrează intacte arată că moartea a fost învinsă. În mod normal, toate celulele corpului uman după moarte se dizolvă. Faptul că aceste celule au rămas în continuare intacte arată că o anumită putere le menţine în această stare. Această putere este a Sfântului Duh. Sfintele moaşte arată că Dumnezeu există, că este viu, că moartea a fost învinsă. Am văzut moaştele Sfintei Parascheva ca ale cuiva care aşteaptă învierea. Am văzut că la moaştele Sfântului Policarp, cât timp am stat pe aeroportul din Bucureşti, a venit foarte multă lume să se închine. Am sesizat cu toţii că sfintele moaşte emană o bună mireasmă. Ne-am dat seama că Sfântul Policarp s-a bucurat de prezenţa sa în România. Sfântul a văzut credinţa atâtor credincioşi. Rog pe Dumnezeu ca această credinţă a românilor să fie un izvor de reînviere spirituală".
"Sfânta Parascheva este cinstită şi de poporul bulgar"
PS Naum ne-a explicat că a venit la Iaşi la invitaţia Înalt Preasfinţitului Teofan "pentru a lua parte la această sărbătoare a moldovenilor şi a întregului popor român, alături de alţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe". Iată ce a declarat pentru ziarul nostru: "Moaştele Sfintei Parascheva au poposit şi la noi în Bulgaria (Târnovo şi Vidin), iar apoi au ajuns la Iaşi. Sfânta Parascheva este cinstită de poporul bulgar şi de aceea sunt multe biserici parohiale şi mănăstiri ridicate în numele ei. Timp de 200 de ani, Sfânta Parascheva a avut grijă de poporul bulgar, iar în Moldova este o mijlocitoare prin rugăciunile pe care le înalţă pentru binecredinciosul popor. Bisericile pe care înaintaşii acestui popor le-au ridicat arată credinţa şi dragostea lor în sfinţii care ne ocrotesc. În fiecare biserică din Iaşi în care am intrat până acum se simte duhul rugăciunii şi al credinţei. Cei ce au ridicat aceste biserici au făcut aceasta pentru ca poporul să vină să se roage şi să cinstească sfintele moaşte care se află în aceste sfinte lăcaşuri".
La racla Cuvioasei, după aproape 40 de ani
PS Mitrofan conduce o eparhie din America de Răsărit care cuprinde 40 de parohii şi trei mănăstiri. Preasfinţia Sa este decanul Facultăţii Ortodoxe sârbe din Chicago: "Am venit cu bucurie la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Ultima dată m-am închinat la moaştele ocrotitoarei Moldovei în anul 1974. Cu emoţie şi bucurie i-am întâlnit pe colegii şi fraţii mei întru slujire. A rânduit Dumnezeu ca aici, la Iaşi, să-l revăd pe părintele Constantin Alupei, protopop al Protopopiatului Oneşti, care mi-a fost coleg la Institutul Teologic din Bucureşti timp de patru ani. Părintele Constantin Alupei m-a ajutat foarte mult la începutul studiilor, pentru că nu ştiam bine româneşte. Îmi doresc să revăd, după aproape 40 de ani, mănăstirile din ţinutul Neamţului: Văratic, Agapia, Sihăstria, Neamţ, Secu. Îmi aduc aminte că ultima dată când am fost la Sihăstria m-am întâlnit cu vrednicul de pomenire părinte Cleopa".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu