sâmbătă, 8 octombrie 2011
Moaştele Sfântului Policarp, spre închinare la Iaşi
Cu prilejul hramului Sfintei Cuvioase Parascheva din acest an, vor fi aduse la Iaşi moaştele Sfântului Sfinţit Mucenic Policarp al Smirnei de la Mănăstirea Ambelakiotissa din Grecia. Sfintele moaşte vor sosi în cetatea Iaşilor miercuri, 12 octombrie, la ora 17:35, iar după pelerinajul Calea Sfinţilor din seara aceleaşi zile, vor fi depuse spre închinare în baldachinul amenajat pe esplanada Catedralei mitropolitane din Iaşi, lângă moaştele Sfintei Parascheva. "Vom avea bucuria de a ne închina moaştelor Sfântului Policarp, episcopul Smirnei, care a fost ucenic al Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan şi care a fost martirizat în jurul anului 156. Sfintele moaşte sunt aduse de la Mănăstirea Ambelakiotissa din Grecia de către Înalt Preasfinţitul Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Aghios Vlasios", a menţionat pr. Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor. (C.C.)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu