luni, 24 octombrie 2011
Biserica din Iezer - Hilişeu, resfinţită de PS Calinic Botoşăneanul
PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a resfinţit ieri Biserica "Sfântul Nicolae" - Iezer - Hilişeu, Protopopiatul Dorohoi. Lucrările de reconsolidare şi înfrumuseţare ale bisericii au început în anul 2007. La sfântul lăcaş, ridicat din paiantă în anul 1949, s-au efectuat lucrări exterioare şi interioare. După cum ne-a relatat pr. Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi, la interior sfântul lăcaş a fost pictat de către pictorul Vlad Aniţei din Botoşani. "S-a pictat catapeteasma, s-a refăcut sfânta masă, s-a înnoit mobilierul învechit. Înainte de venirea părintelui paroh Andrei Iulian Grigore în anul 2007, parohia a fost suplinită de pr. Pavel Ţugurlan, care a ridicat o casă socială. Prin slujba de resfinţire s-a adus mângâiere celor 80 de familii din parohie, care au contribuit la efectuarea acestor lucrări. Părintele Andrei Iulian Grigore a primit distincţia de iconom, iar persoanele care s-au remarcat în susţinerea construcţiei au primit distincţii de vrednicie", a relatat pr. protopop Stelian Ciurciun. (C.C.)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu