În perioada 17-29 octombrie, la Iaşi, se desfăşoară cursurile pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie. Pe parcursul celor două săptămâni, cursanţii vor avea un program liturgic intens, iar la final vor susţine examene. În fiecare dimineaţă, un sobor de preoţi cursanţi oficiază Sfânta Liturghie şi Vecernia în Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe", vechea Catedrala mitropolitană din Iaşi. La finalul fiecărei slujbe un preot susţine o cateheză. Cursurile sunt coordonate de pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, prodecanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, şi se derulează prin implicarea Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi şi a Sectorului învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor. "De mai multe decenii, în fiecare an, se organizează de către centrele mitropolitane cursuri, cândva numite de orientare şi perfecţionare, pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie. Cursurile se derulează în colaborare cu facultăţile de teologie pentru toţi preoţii din eparhiile de pe cuprinsul unei mitropolii. Aceste cursuri se organizează în Moldova, la Iaşi, în colaborare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă pentru preoţii din Arhiepiscopia Iaşilor, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului şi Episcopia Huşilor", a explicat pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan.
16 teme dedicate catehezei şi orei de religie
Cursul de definitivat este adresat absolvenţilor de Teologie (seminar teologic, respectiv facultate), la cel puţin doi ani şi cel mult cinci de la absolvire. Gradul II se adresează preoţilor care au minimum şase ani de preoţie şi care au obţinut definitivatul. Ultimul grad se organizează la zece ani de preoţie, respectiv la patru ani de la dobândirea gradului II în preoţie. "Gradul I este mai special pentru că nu sunt foarte mulţi preoţi care întrunesc condiţiile. Pentru obţinerea acestui grad trebuie pregătită o lucrare de grad I în preoţie, similară cu cea de grad I didactic în învăţământ. Înscrierile pentru aceste cursuri au avut loc, prin intermediul protopopiatelor, la centrele eparhiale de care preoţii aparţin", a adăugat pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan.
"Tematica pentru acest an este bogată şi actuală, conţinând 16 teme dedicate predicii şi catehezei sau orei de religie. Alte teme importante abordează atitudinea Bisericii faţă de problemele sociale actuale, misiunea social-filantropică a Bisericii, mijloace pastorale în societatea actuală. Sunt teme mai vechi, dar care necesită o nouă abordare, pentru că societatea însăşi este într-o permanentă mişcare. Temele propuse, hotărâte de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi transmise nouă în acest an, sunt foarte importante. Ele sunt prezentate de cadrele didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi, dar sunt urmate şi de seminarizare. Sunt unele lucruri pe care preoţii, ca cei care au o anumită experienţă, le cunosc sau le întâlnesc în activitatea pastoral-misionară concretă", a precizat pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu