joi, 20 octombrie 2011
Eparhia Romanului şi Bacăului, reprezentată la un congres European
În oraşul Praga din Cehia a avut loc, în perioada 29 septembrie-2 octombrie 2011, Congresul European al Directorilor de Cămine de Bătrâni, cu tema "Marile tabuuri în îngrijirea de lungă durată". Din partea Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului a participat la această reuniune, cu binecuvântarea PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, pr. Ilarion Mâţă, directorul Centrului rezidenţial de îngrijire a persoanelor vârstnice "Sfântul Voievod Ştefan cel Mare" Hârja. "Au fost prezente 500 de persoane din 18 ţări europene, România fiind reprezentată de trei directori ai unor instituţii de ocrotire socială. Centrul de la Hârja a fost singura instituţie din cadrul Bisericii Ortodoxe din întreaga Europă care a avut un reprezentant la congres. În prima zi a întâlnirii, au fost prezentate referate şi proiecte având ca subiecte mediul şi energia electrică în centrele rezidenţiale de bătrâni, marile tabuuri în îngrijirea de lungă durată, demnitatea şi îngrijirea la bătrâni ş.a. În a doua şi a treia zi a congresului, lectori din diferite ţări au abordat tematici referitoare la problemele vârstnicilor din centrele de ocrotire socială", a relatat pr. Ilarion Mâţă. În cadrul acestui congres, Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, prin Centrul rezidenţial Hârja, a reuşit să încheie contracte de parteneriat cu centre de vârstnici din alte ţări. "Dr. Wilfried Schluter, preşedintele Asociaţiei Europene al directorilor de cămine pentru persoane vârstnice din Europa, a felicitat modul în care Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul este implicat în activităţile social-caritative. În acelaşi timp, dr. Wilfried Schluter şi-a exprimat dorinţa de a vizita Centrul rezidenţial de la Hârja şi celelalte centre sociale din Eparhia Romanului şi Bacăului", a mai spus pr. Ilarion Mâţă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu