Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi sâmbătă, 30 iulie, Sfânta Liturghie pe un podium amenajat la Nemţişor, aflat în vecinătatea Mănăstirii Neamţ, cu prilejul Adunării Tinerilor Creştini Ortodocşi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. După această slujbă, tinerii prezenţi se vor ruga în cadrul Parastasului pentru vrednicul de pomenire patriarh Teoctist, de la a cărui trecere la cele veşnice se împlinesc anul acesta patru ani. La Catedrala mitropolitană din Iaşi slujba de pomenire pentru cel de-al cincilea patriarh al României va fi oficiată de un sobor de preoţi, de la ora 10:30, după cum a precizat arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi. Patriarhul Teoctist Arăpaşu va fi pomenit sâmbătă în cadrul slujbelor religioase care se vor săvârşi în mănăstirile şi bisericile de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Iaşilor. Un sobor de preoţi va oficia sâmbătă o slujbă pentru vrednicul de pomenire patriarh Teoctist în Biserica "Naşterea Maicii Domnului" din parohia Victoria, Protopopiatul Botoşani, ctitorie a celui de-al cincilea arhipăstor al Bisericii Ortodoxe Române. Rugăciuni pentru odihna sufletului vrednicului de pomenire patriarh Teoctist vor fi înălţate şi la Catedrala arhiepiscopală din Roman, dar şi în mănăstirile şi bisericile din cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. (c. ciofu)
joi, 28 iulie 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu