luni, 25 iulie 2011
Biserica parohiei Agârcia va fi sfinţită de IPS Teofan
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va sfinţi miercuri, 27 iulie, de sărbătoarea Sfântului Mucenic Pantelimon, Biserica "Buna Vestire" din parohia Agârcia-Alexandru cel Bun, Protopopiatul Piatra Neamţ. Programul liturgic va începe mâine seară de la ora 20:00 cu slujba Vecerniei unită cu Litia. Miercuri dimineaţa vor fi oficiate slujba Aghezmei mici şi Utrenia, care vor fi urmate de slujba de sfinţire a noului sfânt lăcaş şi de Sfânta Liturghie. După cum ne-a relatat pr. paroh Nicolae Lazăr, piatra de temelie a Bisericii "Buna Vestire" a fost pusă în anul 1998 de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, preot suplinitor fiind atunci vrednicul de pomenire părinte Constantin Bobric de la parohia Vaduri I, Protopopiatul Piatra Neamţ. Construcţia sfântului lăcaş a fost preluată în anul 2002 de pr. paroh Nicolae Lazăr. (C. Ciofu)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu