joi, 14 iulie 2011
Electrocasnice şi mobilier pentru sinistraţii din Şendriceni şi Dorohoi
Biroul de Asistenţă Socială (BAS) "Diaconia" al Arhiepiscopiei Iaşilor a continuat acţiunea de ajutorare a familiilor sinistraţilor din Protopopiatul Dorohoi. Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, luni, 11 iulie, reprezentanţii BAS "Diaconia" s-au deplasat în localitatea Şendriceni, unde au oferit electrocasnice şi mobilier de bucătărie pentru 15 familii. De asemenea, s-a realizat o anchetă socială pentru 30 de familii din Dorohoi care au fost afectate de inundaţiile de anul trecut. Marţi, 12 iulie, au fost distribuite electrocasnice familiilor care au fost evaluate. Oamenii au primit următoarele obiecte electrocasnice: aragaz, maşină de spălat şi combină frigorifică. După cum ne-a relatat Lăcrămioara Pădureţ, coordonator în cadrul Biroului de Asistenţă Socială "Diaconia" al Arhiepiscopiei Iaşilor, în total au fost distribuite, marţi, 60 de produse. "Multe din aceste familii nu au fost ajutate de nici o fundaţie, produsele oferite fiind de un real folos. În lunile care urmează dorim să continuăm această activitate, astfel încât să ajungem la mai multe familii din Dorohoi pentru a le oferi produse electrocasnice. Am constatat în urma evaluării de luni că numărul familiilor care merită să fie sprijinite este mult mai mare. Toate acţiunile pe care le întreprindem sunt aprobate de Permanenţa Consiliului eparhial Iaşi", a spus Lăcrămioara Pădureţ. Amintim că această etapa de ajutorare a familiilor sinistraţilor a început marţi, 5 iulie, şi a vizat mai multe localităţi din judeţele Iaşi şi Botoşani. Selectarea familiilor care au primit bunurile pentru uz casnic s-a făcut ţinându-se cont de o serie de criterii, precum numărul de membri pentru fiecare familie, veniturile pe cap de membru, condiţiile de boală şi de alţi factori de risc social.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu