Înalt Preasfinţitul Teofan a fost întâmpinat la intrarea în localitatea Cerneşti de călăreţi, aşa cum este tradiţia. În poarta sfântului lăcaş a fost aşteptat de copiii din parohie, îmbrăcaţi în port naţional, de soborul de preoţi şi autorităţile locale şi judeţene. Slujba de târnosire a bisericii a avut loc mai întâi în exterior şi apoi în interior. La final, cei peste 1.000 de credincioşi au trecut prin sfântul altar, după care au asistat la Sfânta Liturghie, oficiată de IPS Părinte Mitropolit Teofan, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, pe un podium amenajat în curtea sfântului lăcaş. După citirea Sfintei Evanghelii, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţia textelor citite în Duminica a III-a după Rusalii, explicând ce înseamnă "a căuta mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu". "Dacă în Duminica I după Pogorârea Sfântului Duh Biserica s-a gândit la sfinţii de pretutindeni, a doua duminică a fost închinată Sfinţilor Români. În a treia duminică după Rusalii se cuvine să gândim la noi. Sfântul Apostol Pavel, în Scrisoarea către Romani, citită astăzi, ne vorbeşte despre iubirea lui Dumnezeu revărsată asupra noastră prin Duhul Său cel Sfânt. Tot Sfântul Apostol Pavel ne aminteşte de pacea noastră cu Dumnezeu adusă de Domnul Hristos", a spus IPS Teofan, care a explicat că împărăţia cerurilor se caută prin Sfânta Împărtăşanie, prin Spovedanie, prin participarea la sfintele slujbe, prin naşterea de prunci în familii, prin citirea cărţilor sfinte ş.a.
"Au făcut multe sacrificii, atât ei, cât şi familiile lor"
Părintele Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoşani, a citit la final hrisovul de sfinţire, care a fost introdus în sfânta masă ce a fost târnosită. A urmat cuvântul părintelui paroh Ilie Breşug, care a punctat cele mai importante momente din istoria zidirii Bisericii "Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul", îndreptându-şi gândul de mulţumire faţă de toţi cei care au sprijinit la ridicarea lăcaşului de închinăciune. "Demararea lucrărilor a început în anul 1995, când a fost pusă piatra de temelie. Zidirea sfântului lăcaş a durat trei ani, iar apoi au fost continuate lucrările la cupolă, la acoperiş şi s-a tencuit. Lucrările de pictură au început în anul 2005. Nu a fost deloc uşor, pentru că parohia noastră are 200 de familii. Satul acesta nu are credincioşi bogaţi din punct de vedere material, dar sunt bogaţi spiritual. Oamenii nu au renunţat la visul de a avea o biserică nouă, chiar dacă, pentru a-şi îndeplini acest vis, au făcut multe sacrificii, atât ei, cât şi familiile lor", a remarcat părintele paroh Ilie Breşug, care a primit din partea Înalt Preasfinţitului Teofan rangul de iconom stavrofor. Persoanele care s-au remarcat în susţinerea lucrărilor de construcţie şi înfrumuseţare au primit distincţii de vrednicie.
Primarul comunei Todireni, Petru Toma, a oferit Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei Diploma de Cetăţean de Onoare al comunei Todireni. IPS Teofan a citit apoi o rugăciune de dezlegare pentru toţi credincioşii.
Resfinţirea bisericii din Copăceana, Protopopiatul Huşi
Biserica "Sfinţii Arhangheli" a parohiei Copăceana, Protopopiatul Huşi, a fost resfinţită duminică, 3 iulie, de Preasfinţitul Corneliu. După cum ne-a relatat pr. Ioan Petru, protopop al Protopopiatului Huşi, sfântul lăcaş a fost avariat parţial în urma unui incendiu în luna mai a anului 2009, fiind reabilitat şi reînnoit cu ajutorul Preasfinţitului Corneliu, al donatorilor şi credincioşilor din parohie. Lucrările au fost coordonate de fostul preot paroh Cristian Popa. Cu acest prilej, a fost hirotonit preot pe seama parohiei Copăceana pr. Florin Chicu. În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, Preasfinţitul Corneliu a explicat Evanghelia Duminicii a III-a după Rusalii, arătând înclinaţiile noastre mai mult spre grijile trecătoare: "Principala preocupare a creştinului trebuie să fie dobândirea vieţii veşnice prin săvârşirea faptelor bune în timpul vieţii pământeşti. Avem ca pildă pe cei care au contribuit la refacerea acestui sfânt lăcaş, a căror contribuţie va fi răsplătită de către Tatăl Ceresc. Prezenţa dumneavoastră la acest moment liturgic formează Biserica cea vie. Bunul Dumnezeu să binecuvinteze şi să răsplătească munca preotului paroh, care datorită strădaniei sfinţiei sale a fost avansat, fiind transferat la parohia Fălciu II, Protopopiatul Huşi", a explicat PS Corneliu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu