Prima zi a activităţilor Adunării Tinerilor Creştini Ortodocşi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a început la Nemţişor cu Sfânta Liturghie oficiată de Înalt Preasfinţitul Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de tineri participanţi, dirijat de pr. Marian Macuc. La finalul slujbei, Înalt Preasfinţitul Iosif a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile Evangheliei citite ieri, în care se relatează vindecarea bolnavilor din mulţimea ce îl înconjura pe Mântuitorul la Marea Galileei. "Cel care ne vindecă este Fiul lui Dumnezeu întrupat, care a primit a-şi arăta marea Lui iubire de oameni prin patima de pe Cruce, prin moarte şi prin înviere, ca să ne încredinţeze că El este Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre. De câte ori ne apropiem de Hristos în Sfânta Liturghie, în rugăciune, în cuvântul Evangheliei, de atâtea ori ne apropiem de El pentru a fi vindecaţi. De fiecare dată găsim în noi o boală oarecare, o neputinţă oarecare, chiar dacă nu este trupească. Hristos ne cheamă pentru a ne ridica şi a ne vindeca sau dacă nu putem fi vindecaţi, să ne ajute să umblăm pe calea adevărului", a explicat IPS Iosif, care a îndemnat tinerii să se bucure de zilele taberei, pentru a se cunoaşte mai bine între ei şi pentru a se întări unii pe alţii. "Să deveniţi stâlpi, lumini şi prelungirea Evangheliei în lumea în care trăiţi fiecare dintre voi. Zilele noastre sunt grele şi foarte mulţi tineri rătăcesc pe alte căi. (...) Felicit pe toţi cei care au organizat această întâlnire a voastră, această mărturie comună a dragostei pe care o aveţi faţă de Hristos-Domnul nostru", a spus Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, care a îndemnat tinerii să se spovedească şi să se împărtăşească în cadrul Sfintelor Liturghii care se vor oficia în tabără. IPS Iosif i-a binecuvântat apoi pe tineri cu Agheazmă.
Campionate de fotbal şi volei
Prima sesiune din cadrul taberei, intitulată "Eu, nevoile şi valorile mele - exerciţii de intercunoaştere", a fost de cunoaştere şi de delimitare a termenilor "vocaţie", "profesie" şi "carieră", iar cea de-a doua a constat în însuşirea noţiunilor de bază referitoare la vocaţie şi meserie şi în exersarea abilităţilor de analiză a opţiunilor profesionale. În ultima sesiune s-au raportat concluziile şi discuţiile pe grupe printr-un cântec şi o poezie. "Sperăm ca toţi cei care au sprijinit organizarea acestei tabere să aibă mulţumirea sufletească că tinerii au învăţat lucruri noi, s-au apropiat de Dumnezeu şi de ei înşişi", a declarat protos. Nicodim Petre, secretar al Cancelariei eparhiale. Aseară au fost organizate campionate de fotbal şi volei, iar de la ora 20:00, Înalt Preasfinţitul Iosif a adresat cuvântul catehetic cu titlul "Vocaţia tânărului de astăzi". Tinerii care s-au înscris în Adunarea Tinerilor Creştini Ortodocşi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei s-au arătat mulţumiţi de modul în care este organizată tabăra. "Consider că în această tabără putem avea o legătură mai strânsă cu Dumnezeu. Un avantaj al acestei adunări este faptul că ne putem cunoaşte între noi. M-am simţit foarte bine până în prezent mai ales că totul este organizat foarte bine", a declarat Iulian. "Este prima dată când vin în această tabără. Aveam nevoie de o astfel de ieşire în natură pentru a ne pune gândurile în ordine. Este o oportunitate să ne facem noi prieteni şi să învăţăm mult mai multe lucruri. Am participat la activităţile care s-au desfăşurat, dar şi la slujba arhierească", a declarat Mihaela Proca din Iaşi. "În această tabără este un mediu prielnic, duhovniceşte vorbind, mai ales că sunt foarte mulţi preoţi, monahi şi monahii. Este o tabără bine-venită însă se desfăşoară într-un timp foarte scurt. Am făcut activităţi interesante, fiind pentru prima dată când particip", a afirmat Vasile Vicol din Leova, Basarabia, care a venit pentru prima dată în România. Adunarea Tinerilor Creştini Ortodocşi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei la Nemţişor este organizată de Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 28-31 iulie 2011. Mâine, Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va săvârşi Sfânta Liturghie în mijlocul tinerilor adunaţi la Nemţişor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu