miercuri, 1 aprilie 2009
Şedinţă preoţească în Protopopiatul Paşcani
Preoţii din Protopopiatul Paşcani s-au întâlnit ieri în şedinţă lunară. Tema şedinţei a fost susţinută de pr. Tabarcea Marius, de la parohia Poeniţa, şi s-a intitulat „Patimile şi Învierea Domnului - izvor de despătimire şi înviere a firii umane“. S-a mai discutat despre tradiţiile şi activităţile pastoral-misionare, social-filantropice şi cultural-misionare specifice perioadei pascale, precum şi despre probleme legate de salarizarea preoţilor. „Am discutat şi am propus ca sărbătoarea Paştelui să se desfăşoare cu mai multă atenţie, cu programe specifice acestei sărbători, respectând şi tradiţiile locale. Nu trebuie neglijată nici activitatea social-filantropică, pentru că bucuria Paştilor trebuie să vină şi la cel sărac sau aflat în suferinţă. Biserica poate aduce lumina Paştilor acolo unde este mai mult întuneric, acolo unde este durere“, a spus pr. Pavel Postolachi, protopop al Protoieriei Paşcani. În cadrul întrunirii, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Iaşi a prezentat un material video cu privire la normele de prevenire a incediilor în perioada Sfintelor Paşti. (Z.L.)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu