sâmbătă, 4 aprilie 2009
„Canonul cel Mare este drumul omului de la păcat la pocăinţă şi apoi la iertare“
Inalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a oficiat miercuri, 1 aprilie 2009, Denia Canonului Mare al Sfântului Andrei Criteanul la Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe“ - vechea Catedrală mitropolitană din Iaşi. La finalul slujbei, IPS Teofan a rostit un cuvânt de învăţătură în care a evidenţiat importanţa Canonului Mare din Postul Paştelui. „Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul este un pelerinaj duhovnicesc pentru sufletul omului care se îndreaptă spre înviere. Prin intermediul Canonului celui Mare, întreaga istorie a Vechiului şi Noului Testament este aşezată la sufletul omului, pentru ca acesta să se identifice în stările sale duhovniceşti cu ceea ce este descris în Sfânta Scriptură. Canonul cel Mare este drumul omului de la păcat la pocăinţă şi apoi la iertare. Canonul cel Mare este conştientizarea păcatului de către om“, a spus Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Astăzi, IPS Teofan va oficia, tot la Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe“ din Iaşi, Denia Acatistului Născătoarei de Dumnezeu. (Z.L.)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu