Proiectul „Agricultura ecologică, o agricultură sănătoasă şi salvatoare“ continuă cu binecuvântarea şi sprijinul Mitropolitului de astăzi al Moldovei şi Bucovinei, IPS Părinte Teofan. Delegaţia franceză care a venit la Bucureşti şi Iaşi în perioada 24 februarie-1 martie a fost formată din dl Pierre Rabhi (agricultor, scriitor, filosof, conferenţiar francez de origine algeriană, fondatorul mişcării „Pământ şi Umanism“, specialist recunoscut pe plan mondial în lupta împotriva deşertificării şi formator în agroecologie), Michel Valentin, director al Centrului ecologic „Les Amanins“, situat în Departamentul Drôme din sud-estul Franţei, Adina Papana-Joubert, consilier în domeniul protecţiei mediului înconjurător, cu experienţă în iniţierea şi managementul proiectelor de cooperare internaţională din cadrul parteneriatelor între autorităţi locale şi regionale, instituţii cu atribuţii în domeniul mediului şi organisme non-guvernamentale. În luna februarie a acestui an, în Sala Iuventus a Casei de oaspeţi „Sfântul Nicolae“ din Iaşi a fost organizată o sesiune de lucru la care au participat pr. ing. Benone Dascălu - consilier agricol, pr. Narcis Constantin Axinte - consilier în Sectorul Asistenţă socială din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor, Lucian Ionuţ Nistor, coordonator al Departamentului de Fonduri externe al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi Marian Grosu, coordonatorul proiectului şi reprezentantul în România al Asociaţiei „Terre et Humanisme“ din Franţa. Pe durata lucrărilor s-au efectuat vizite la diferite terenuri agricole din Arhiepiscopia Iaşilor, s-au organizat întâlniri cu reprezentanţi ai Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) şi cu reprezentanţi ai Societăţii „BIOMA-CO“ - de produse pentru tratamente ecologice, s-au discutat posibilităţile de colaborare între Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi Asociaţia „Terre et Humanisme“, în scopul dezvoltării proiectului de agroecologie, s-au ales două terenuri pe care proiectul urmează să se implementeze şi s-au fixat liniile generale de amenajare şi exploatare a celor două terenuri.
Fermă ecologică şi centru de formare în agroecologie
Primul teren ales, în urma vizitelor efectuate, pentru implementarea proiectului de agricultură ecologică, cu o suprafaţă de 2,9 ha, a fost localizat la Centrul Comunitar Social „Mia Casa“ Bârnova, aflat în proprietatea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Pe acest teren urmează să se amenajeze o fermă experimental-demonstrativă, cu scopul sensibilizării copiilor şi tinerilor faţă de frumuseţea şi utilitatea naturii - creaţie a lui Dumnezeu dăruită omului spre folos şi îngrijire -, al conştientizării asupra responsabilităţii pe care o avem faţă de darul primit şi al educării pentru a trăi în armonie cu această creaţie şi Creatorul ei. Produsele diversificate, proaspete, naturale şi sănătoase obţinute în fermă vor fi destinate consumului direct la cantina centrului sus-menţionat şi la cantina Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Al doilea teren, cu o suprafaţă de 22 ha, aflat în proprietatea Schitului Vanişor - Inculeţ, a fost ales în vederea construirii unui centru de formare în agroecologie, cu fermă experimental-demonstrativă (vegetală şi zootehnică) şi sediu administrativ (construcţii în stil arhitectural local tradiţional, din lemn, piatră etc.: sală de reuniuni, locuri de cazare, grajduri etc.). Acest centru va reuni în construcţia şi funcţionarea sa conceptul, spiritualitatea, filosofia, metodologiile şi tehnologiile agroecologiei. Centrul va organiza vizite, stagii de formare, seminarii, conferinţe, care să permită specialiştilor să descopere publicului agroecologia cu toate valenţele ei, iar Bisericii să arate în mod practic, celor interesaţi, ce înseamnă grija şi respectul faţă de creaţia lui Dumnezeu.
Agricultură ecologică pe terenurilor Bisericii - o alternativă sănătoasă şi salvatoare
Agricultura ecologică (biologică), prin tehnicile sale agricole generate de o etică de viaţă, invită la o cultivare a pământului care ne găzduieşte şi ne hrăneşte în respect faţă de acesta, faţă de plante şi animale şi, mai ales, faţă de om, principalul beneficiar responsabil al roadelor. Ea propune obţinerea unor produse cu adevărat sănătoase şi folositoare hranei şi bunăstării omului, garantând recâştigarea autonomiei populaţiilor prin producerea şi consumul local al produselor. Responsabilă faţă de generaţiile viitoare, agroecologia permite păstrarea patrimoniului genetic hrănitor al planetei. Având în vedere aceste considerente, implementarea unui proiect de agricultură ecologică pe terenurile Bisericii, ale altor instituţii sau persoa-ne interesate este o alternativă sănătoasă şi salvatoare.
Deşi dificultăţile economice par să ne descurajeze în demersul proiectului nostru, conduşi de convingerea că întotdeauna „Cu noi este Dumnezeu“, ne păstrăm entuziasmul şi speranţa că acest proiect merită osteneala, energia necesară continuării lui. Realizarea unui „colţişor de rai“ pe pământul pe care ni l-a dăruit Dumnezeu rămâne una dintre vocaţiile noastre, iar, prin obiectivele şi punerea lui în practică, proiectul nu poate fi decât benefic (80% din produsele alimentare agricole din ţara noastră sunt astăzi importate, obţinute fiind printr-o agricultură ultra-chimizată).
(Marian GROSU, coordonator de proiect şi reprezentant în România al Asociaţiei „Terre et Humanisme“ din Franţa)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu