luni, 22 aprilie 2013

Te Deum la Şcoala „Calistrat Hogaş“ din Roman

Şcoala „Calistrat Hogaş“ din Roman a împlinit vineri, 19 aprilie 2013, 53 de ani de existenţă. Evenimentul a fost marcat printr-o serie de manifestări cultural-religioase. După dezvelirea unei plăci comemorative, a fost oficiată o slujbă de Te Deum de către un sobor de preoţi romaşcani. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa autorităţilor locale, a profesorilor şi a elevilor. După cum ne-a relatat pr. Florin Ţuscanu, protopop al Protopopiatului Roman, în această instituţie de învăţământ funcţionează din anul 2010 un centru de zi pentru copii, în parteneriat cu Fundaţia „Episcop Melchisedec“ a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Astfel, 20 de copii primesc o masă pe zi şi sunt îndrumaţi în activitatea de pregătire a temelor. (C.C.)

Niciun comentariu: