vineri, 26 aprilie 2013

Concursul „Bucuria de a fi creştin“, în Episcopia Huşilor

Episcopia Huşilor organizează în aceste zile la Vaslui, Bârlad şi Huşi faza pe protopopiat a concursului-spectacol „Bucuria de a fi creştin“. La Bârlad, compeţia a avut loc miercuri, 24 aprilie 2013, în Biserica „Învierea Domnului“, cu binecuvântarea Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor. Concursul „Bucuria de a fi creştin“ este coordonat de diac. Bogdan Vasile Mucileanu, consilier cultural şi social-misionar al Episcopiei Huşilor, care va fi prezent astăzi la sediile protopopiatelor Vaslui şi Huşi, unde vor fi desemnaţi reprezentanţii pentru faza eparhială. „Spectacolul de la Bârlad a fost deosebit, întrucât copiii, îmbrăcaţi în costume naţionale, au transmis o stare de emoţie auditoriului. Momentele susţinute de copii au fost o mărturisire a credinţei ortodoxe şi o manifestare a dragostei faţă de tradiţiile româneşti“, a spus diac. Bogdan Vasile Mucileanu. Toţi copiii au primit diplome de participare. Etapa eparhială a concursului se va desfăşura la Centrul eparhial Huşi. În această săptămână, protopopiatele tuturor celor patru eparhii ale Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au organizat prima etapă a concursului-spectacol „Bucuria de a fi creştin“.  (C. Ciofu)

Niciun comentariu: