sâmbătă, 6 aprilie 2013

Cenaclu literar în parohia Feredeni

La Şcoala Gimnazială Feredeni, s-a desfăşurat joi, 4 aprilie 2013, proiectul „Şcoala mai aproape de biserică, sat şi societatea civilă“. Cenaclul literar a urmărit evidenţierea trăirilor şi sentimentelor elevilor din clasele V-VIII legate de fenomenul religios, expus prin anumite creaţii personale. Tinerii au scris texte religioase pe care le-au prezentat în faţa colegilor, profesorilor şi invitaţilor la cenaclu. Proiectul a fost coordonat de prof. Marius Cozmin Scîrţu, prof. Mugurel Mogoş şi prof. Bogdan Ionuţ Furtună, fiine derulat în parteneriat cu parohia Feredeni, Protopopiatul Hârlău, reprezentată de pr. paroh Dănuţ Fotea. La eveniment au participat cadre didactice, autorităţi locale şi preoţi din Protopopiatul Hârlău. „Copiii s-au redescoperit pe ei înşişi în creaţiile expuse şi au reuşit să dea sfinte mărturii prin poezie. Biserica a fost văzută de copii ca un lăcaş unde cel ce intră se găseşte deodată descătuşat de toate, putând comunica cu Dumnezeu prin toate cele sfinte. Prin pacea sufletească pe care o resimt intrând în biserică sau prin superba muzică religioasă care exprimă numai sfinte rugăciuni, fiinţele omeneşti îşi regăsesc spiritualitatea şi drumul către blândeţea, bunătatea şi pacea cerească. Toţi participanţii au apreciat activitatea susţinută de profesori şi elevi în cadrul cenaclului literar. De asemenea, a fost apreciată mobilizarea pe plan general a comunităţii din Feredeni, care a organizat acest eveniment de suflet“, a remarcat pr. Dănuţ Fotea. (C. Ciofu)

Niciun comentariu: