
Părintele Ioan Muntean de la parohia Solonţ a fost condus în urmă cu
două zile pe ultimul drum de un sobor de preoţi, de familia îndurerată
şi de mulţimea de credincioşi care l-au cunoscut. După cum ne-a relatat
pr. Costel Mareş, protopop al Protopopiatului Moineşti, sicriul cu
trupul neînsufleţit al preotului Ioan Muntean a fost înconjurat de un
sobor de 25 de slujitori ai sfântului altar. „O parte din cei care au
venit să-şi ia rămas bun de la părintele Ioan Muntean au provenit din
parohia Poienile Izei, judeţul Maramureş“, a spus pr. protopop Costel
Mareş. Protopopul Protopopiatului Moineşti a citit mesajul de
condoleanţe al Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al
Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, din care vă prezentăm un scurt
fragment:
„În aceste clipe de adâncă tristeţe sunt duhovniceşte alături de toţi
cei care s-au adunat la acest catafalc pentru a aduce un ultim omagiu
părintelui Ioan Muntean. Părintele Ioan Muntean a fost un slujitor al
sfântului altar cu multă râvnă, un chivernisitor al harului primit la
hirotonie şi un părinte duhovnicesc pentru enoriaşii din parohia
încredinţată. Şi-a îndeplinit cu cinste şi cu toată responsabilitatea
atribuţiile ce i s-au încredinţat, lăsându-se pe sine şi lucrând pentru
binele Bisericii, tăcând întru smerenie şi lucrând întru dăruire. După o
perioadă de boală şi suferinţă, părăseşte de acum, cu aceeaşi smerită
tăcere, slujirea harică la care a fost chemat şi învrednicit pe pământ,
pentru a participa la Liturghia dumnezeiască, săvârşită în cer, de
sfinţii şi îngerii lui Dumnezeu. În ordinea lui Dumnezeu, care pe toate
le rânduieşte cu înţelepciune, nu s-a schimbat nimic. Legătura
interioară şi neîntreruptă, ca şi raportul tainic între cei vii şi cei
morţi există de-a pururea, într-un mod nevăzut şi spiritual. Părintele
Ioan s-a consumat asemeni unei lumânări, străduindu-se să aducă lumină
în sufletele credincioşilor pe care i-a păstorit. Din lumina aprinsă în
el a aprins lumină în ceilalţi şi continuă să fie, astfel, lumină. (...)
Rugăm pe Hristos Domnul să primească sufletul robului Său, Ioan
Muntean preotul, în împărăţia Sa cea cerească şi să mângâie pe cei ce
astăzi sunt în întristare şi durere. Dumnezeu să-l ierte şi să-l
odihnească în rândul drepţilor! Veşnica lui pomenire!“ În continuare,
pr. Ioan Pop din parohia Poienile Izei a vorbit celor prezenţi de
vrednicia părintelui Ioan Muntean şi despre obârşia Sfinţiei Sale.
Părintele Ioan Pop a arătat că fostul paroh de la Solonţ provine dintr-o
familie binecuvântată de Dumnezeu cu mulţi slujitori ai sfântului
altar.
Trei decenii de slujire înaintea sfântului altar
Preotul Ioan Muntean s-a născut pe 16 februarie 1952 în localitatea
Poienile Izei, judeţul Maramureş. Părinţii săi, Vasile şi Ana, oameni
simpli, cu o credinţă puternică, l-au apropiat din copilărie de
frumuseţea sfintelor slujbe. A urmat cursurile Seminarului Teologic
Curtea de Argeş, pe care l-a absolvit în anul 1977, iar în perioada
1980-1982 a continuat cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea
Neamţ. În luna septembrie 1980 s-a căsătorit cu prof. Victoria Mariş, cu
care a avut împreună şapte copii: patru băieţi şi trei fete. În anul
1990 s-a înscris la Insitutul Teologic de grad universitar Bucureşti, pe
care l-a absolvit în anul 1994. În anul 1980 a fost hirotonit preot pe
seama parohiei Frunteşti, Protopopiatul Bacău, iar un an mai târziu s-a
transferat la parohia Nadişa, Protopopiatul Moineşti. Şase ani mai tâziu
a fost instalat la parohia Solonţ, unde a reconstruit din temelie
biserica. Lăcaşul de închinăciune a fost târnosit în anul 1994 de IPS
Eftimie, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. A slujit la Solonţ până în
anul 2009, când o boală necruţătoare l-a pus la pat pentru o perioadă
de patru ani şi două luni. Pe 27 martie 2013 a plecat la Domnul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu