Preoţii
din Episcopia Huşilor se vor implica în acţiuni de combatere a
violenţei asupra copilului. În urmă cu două zile, la Bârlad a avut loc o
întâlnire a Grupului de Intervenţie Rapidă din care fac parte mai multe
instituţii din judeţul Vaslui. Acest grup de intervenţie s-a înfiinţat
ca urmare a creşterii numărului de abuzuri asupra copiilor.
La Complexul de Servicii Comunitare Bârlad, din cadrul Direcţiei de
Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DASPC) Vaslui, a avut loc
marţi, 9 aprilie 2013, o întâlnire de informare cu privire la
constituirea unui Grup de Intervenţie Rapidă (GIR). Acest grup de
intervenţie este destinat să organizeze acţiuni specifice de combatere a
celor mai grave forme de violenţă asupra copilului, urmând să
funcţioneze în cadrul DASPC Vaslui. Partenerii acestui grup de
iniţiativă sunt Episcopia Huşilor, Instituţia Prefectului Vaslui, DASPC
Vaslui, Direcţia de Sănătate Publică, Inspectoratul Şcolar Judeţean
(ISJ) Vaslui, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vaslui, Inspectoratul de
Jandarmi Judeţean Vaslui şi Serviciul de Ambulanţă Vaslui. La această
întrunire au participat, cu binecuvântarea Preasfinţitului Corneliu,
Episcopul Huşilor, un grup de preoţi din Protopopiatul Bârlad.
În cadrul întrunirii, pr. Ionuţ Dima de la parohia Ibăneşti,
Protopopiatul Bârlad, judeţul Vaslui, a amintit că Eparhia Huşilor
implementează proiectele: „Hristos împărtăşit copiilor“, „Alege şcoala!“
şi „Braţele părinteşti“. Prin intermediul acestora, se doreşte
prevenirea abandonului şcolar şi conştientizarea rolului esenţial pe
care îl au familia, Şcoala şi Biserica în formarea copiilor. Episcopia
Huşilor, prin implicarea şi la iniţiativa Preasfinţitului Corneliu,
poartă de grijă unui număr de 100 de copii din familii defavorizate în
cadrul proiectului „Braţele părinteşti“.
Creştere a formelor grave de abuz
Grupul de Intervenţie Rapidă este o structură operativă, înfiinţată
la iniţiativa Instituţiei Prefectului Vaslui, din dorinţa de a
preîntâmpina forme de violenţă asupra copilului. GIR doreşte să
sensibilizeze toţi factorii responsabili din comunităţile locale din
judeţul Vaslui prin oferirea unui suport legislativ teoretic şi
intervenţional. Pe plan local, din Grupul de Intervenţie Rapidă fac
parte toţi factorii responsabili: primarul, asistentul social,
poliţistul, preotul s.a. În momentul în care este identificat un caz de
abuz asupra unui copil (de orice formă de violenţă fizică sau
emoţională) sunt anunţate instituţiile competente pentru stabilirea
măsurilor care se impun. „Acest grup de intervenţie rapidă a fost
înfiinţat întrucât în judeţul Vaslui au fost foarte multe cazuri de
copii abuzaţi. Din acest grup de intervenţie face parte şi preotul
pentru că el este cel care merge în casele oamenilor şi îi cunoaşte
foarte bine pe enoriaşi. Preoţii prezenţi la întrunire au venit cu
exemple din parohie în care au arătat cazuri de copii sau femei abuzate.
Statisticile prezentate în cadrul întâlnirii au arătat că judeţul
Vaslui se află printre locurile fruntaşe în ceea ce priveşte violenţa
faţă de copii şi mortalitatea infantilă“, a declarat pr. Ionuţ Dima.
Grupul de Intervenţie Rapidă va organiza întâlniri informative la
întrunirile preoţeşti din cadrul Episcopiei Huşilor, dar şi în şcolile
din judeţ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu