Oraşul Roman a aniversat în urmă cu două zile 621 ani de existenţă.
Evenimentul a fost marcat la Muzeul de Istorie din Roman. Delegatul
Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei
Romanului şi Bacăului, a fost pr. Florin Ţuscanu, protopop al
Protopopiatului Roman.

Manifestările au debutat cu vernisarea expoziţiei documentare dedicată
Romanului, „Descoperiri arheologice din târgul medieval al Romanului“,
şi au continuat cu simpozionul „Din istoria oraşului Roman. 621 de ani
de la prima atestare documentară“. „Întâlnirea a fost împărţită în două
secţiuni, având un număr impresionant de participanţi, care au susţinut
comunicări ştiinţifice. Referatele au surprins multiple laturi din viaţa
şi activităţile desfăşurate de-a lungul celor peste şase veacuri de
locuitorii urbei Romanului. Comunicările au fost expuse de cercetători,
profesori, muzeografi, ofiţeri, ingineri, bibliotecari, medici şi
clerici. Au fost surprinse evenimente şi momente din viaţa Bisericii
noastre. S-au menţionat descoperirile arheologice de la Biserica
«Sfinţii Voievozi» din Poienari, care a aniversat de curând 210 ani de
existenţă“, a relatat pr. protopop Florin Ţuscanu, care a prezentat în
cadrul evenimentului prelegerea „Alegerea, investirea şi înscăunarea
episcopului Lucian Triteanu în scaunul Episcopiei Romanului, 1923“. Un
moment din viaţa mitropolitului Visarion Puiu a fost adus în atenţie de
prof. dr. Ovidiu Trifan. Au fost evocate personalităţi locale care şi-au
adus contribuţia de-a lungul anilor la viaţa culturală, economică şi
spirituală a poporului român. La Roman au fost efectuate în ultima vreme
o serie de săpături arheologice, atât în incinta Centrului eparhial
Roman, cât şi la Biblioteca Municipală „George Radu Melidon“.
„Săpăturile de la bibliotecă evidenţiază un episod din viaţa
meşteşugărească a târgului Roman, fiind descoperită o locuinţă care ar
fi aparţinut unui meşter fierar. Aceste descoperiri arată felul în care
se trăia la Roman în secolele XIV-XVI, dar şi importanţa oraşului în
contextul Moldovei medievale. Considerăm că la 621 de ani de la
menţiunea uricului editat de Roman Muşat la 30 martie 1932, Romanul
păstrează o frumoasă continuitate, prin existenţa Arhiepiscopiei
Romanului şi Bacăului, şi o împlinire a misiunii noastre sacerdotale.
Romanul are o continuitate de peste 75 de ierarhi, care au contribuit
fiecare la timpul său la viaţa cetăţii“, a adăugat pr. protopop Florin
Ţuscanu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu