Pelerinajul de Florii a adunat împreună în rugăciune mii de credincioşi
în Arhiepiscopia Iaşilor. Una dintre cele mai impresionante procesiuni a
avut loc sâmbătă, 27 aprilie 2013, la Iaşi, fiind condusă de
Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei
Iaşilor. Pelerinajul a pornit de la
Biserica Bărboi din Iaşi şi s-a
încheiat la Catedrala mitropolitană din Iaşi, unde Înalt Preasfinţitul
Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a adresat un cuvânt
de învăţătură. „Tradiţia Pelerinajului de Florii la Iaşi a prins contur
de la un an la altul, tot mai mulţi credincioşi participând la acest
moment deosebit. Prin participarea la acest moment, oamenii se întâlnesc
cu Hristos. Pelerinajul de Florii este reactualizarea acelui moment în
care Hristos a intrat în Ierusalim. Această tradiţie a pelerinajului
este benefică pentru viaţa noastră spirituală, pentru întărirea noastră
în credinţă, întrucât acest moment este un preambul al Învierii
Mântuitorului Hristos“, a declarat pentru Info Doxologia pr. Constantin
Andrei, parohul Bisericii Bărboi din Iaşi. Un reportaj mai amplu puteţi
citi în paginile 4 şi 5 ale „Ziarului Lumina“, ediţia de Moldova.
În Protopopiatul Hârlău a avut loc un pelerinaj dedicat Floriilor şi în
comuna Belceşti. La această manifestare religioasă au participat
preoţii din cele opt parohii ale comunei, însoţiţi de credincioşii pe
care îi păstoresc. Traseul a fost următorul: parohia Văleni-parohia
Ciorăni-parohia Satu Nou-parohia Ruşi. După cum ne-a relatat Teofil
Florariu, student la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi,
credincioşii au fost bucuroşi pentru că au avut posibilitatea să
cinstească Intrarea Domnului în Ierusalim prin acest pelerinaj.
În parohia Andrieşeni, Protopopiatul Iaşi 1, judeţul
Iaşi, s-a organizat un pelerinaj şi anul acesta în Sâmbăta lui Lazăr.
Manifestarea s-a bucurat de prezenţa unui număr mare de copii din
localitate, care au ţinut ramuri de salcie în mâini şi au intonat
cântări religioase specifice momentului. Procesiunea a avut loc la
iniţiativa părintelui paroh Mihai Cepeliuc.
„Osana! Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului!“
Credincioşii din oraşul Săveni au participat şi anul
acesta la Pelerinajul de Florii din Sâmbăta lui Lazăr. Locuitorilor
oraşului li s-au adăugat credincioşii parohiei Sârbi, precum şi preoţii
din parohiile Petricani, Vlăsineşti, Miron Costin şi Mihai Viteazul. „Am
pornit de la Biserica «Sfântul Nicolae» spre Biserica «Sfântul
Gheorghe», trecând prin faţa Primăriei Săveni, apoi pe pietonalul
oraşului. În faţa procesiunii au mers câţiva credincioşi cu prapuri, iar
pelerinii au ţinut ramuri de salcie în mâini. S-au intonat cântări
specifice sărbătorii Floriilor. Prin acest pelerinaj am dat o mărturie
creştină despre nădejdea noastră în Hristos, într-o lume secularizată şi
de multe ori ostilă credinţei. La Biserica «Sfântul Gheorghe» s-a citit
Acatistul Intrării Domnului în Ierusalim“, a relatat pr. Constantin
Macuc, protopop al Protopopiatului Săveni.
Acatistul învierii lui Lazăr, în dreptul troiţelor din Roznov
La Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“-Mărăţei 1 din Piatra Neamţ
a început sâmbătă după-amiază Pelerinajul de Florii al Protopopiatului
Piatra Neamţ. Preoţii şi credincioşii de toate vârstele s-au îndreptat
apoi spre Biserica „Sfântul Ioan“ Domnesc. Elevii Seminarului Teologic
Liceal Ortodox „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ au cântat pe tot
parcursul procesiunii cântări specifice Floriilor. „A fost o zi foarte
frumoasă. Pe traseul parcurs au fost intonate mai multe cântări dedicate
sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim“, a spus pr. Valentin Tofan,
protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ, care a adresat la finalul
pelerinajului un cuvânt de zidire sufletească pentru sutele de pietreni
care au rememorat Intrarea Domnului în Ierusalim pe mânzul asinei.

Procesiunea dedicată sărbătorii Floriilor la Roznov a
început la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ şi a continuat prin dreptul
celor 24 de troiţe din oraş. „De-a lungul anilor, credincioşii noştri
au dorit să facă la răspântii de drumuri troiţe. În acest fel, ei au
fost ţinuţi mereu în legătură cu Hristos. În dreptul fiecărei troiţe s-a
citit un icos şi un condac din Acatistul învierii lui Lazăr. Oamenii
i-au aşteptat cu flori şi ramuri de salcie pe slujitorii sfintelor
altare şi pe cei care au mers în pelerinaj. Pentru a arăta ospitalitatea
lor şi pentru a răsplăti râvna celor care străbat drumul prin dreptul
troiţelor, credincioşii au oferit apă şi diferite gustări“, a declarat
pr. Vasile Ţoc, protopop al Protopopiatului Roznov, care a amintit că
pelerinajul s-a desfăşurat timp de aproape cinci ore.
Pelerinajul de Florii în Protopopiatul Ceahlău a
început în parohia Frumosu şi s-a încheiat în parohia Farcaşa. „Ne-am
adunat cu toţii la Biserica «Sfântul Dimitrie» din Frumosu, împreună cu
enoriaşii satului şi din parohiile învecinate. După sfinţirea ramurilor
de salcie am plecat în procesiune spre Biserica «Sfântul Nicolae» din
Farcaşa. Spre marea noastră bucurie, s-au adunat peste 300 de
credincioşi, care au parcurs împreună cu preoţii Protopopiatului Ceahlău
o distanţă de doi kilometri“, a declarat pr. Ionel Cuţuhan, protopop al
Protopopiatului Ceahlău.
Manifestare dedicată Floriilor la Paşcani
Credincioşii de la toate parohiile oraşului Paşcani au participat ieri
în număr mare la Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Oamenii
s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos, apoi s-au
îndreptat alături de preoţii lor spre centrul oraşului, unde s-a oficiat
o slujbă specială dedicată sărbătorii Floriilor. „Preoţii oraşului au
mers cu prapuri, cruci şi icoane spre Piaţa centrală a oraşului,
oprindu-se în anumite locuri pentru a rosti ectenii. În faţa Casei de
Cultură, soborul de preoţi a oficiat o slujbă specială dedicată
Pelerinajului de Florii. S-a ţinut un cuvânt de învăţătură referitor la
semnificaţiile Sâmbetei lui Lazăr şi la importanţa Duminicii Floriilor.
Pelerinajul de Florii a avut loc astăzi (n.r. ieri) la solicitarea
credincioşilor. A fost un moment deosebit de frumos. Am văzut pe
chipurile credincioşilor multă bucurie şi speranţă. Oamenii au uitat
pentru câteva clipe de necazuri şi au încercat să treacă peste
greutăţile legate de relativitatea de zi cu zi. La final, copiii de la
mai multe şcoli ale oraşului, îndrumaţi de cadrele didactice, au oferit
un moment religios-cultural dedicat sărbătorii Floriilor“, a relatat pr.
Pavel Postolachi, protopop al Protopopiatului Paşcani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu