vineri, 11 noiembrie 2011
Slujbă arhierească la hramul Bisericii „Sfântul Mina“ din Suceava
Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va săvârşi astăzi Sfânta Liturghie la Biserica "Sfântul Mare Mucenic Mina" din Suceava. După cum ne-a relatat pr. paroh Cătălin Axinte, care este şi consilier economic al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, la finalul slujbei credincioşii vor primi câte un pachet cu alimente din partea consiliului parohial. "În ultimii ani, după ce s-a sfinţit biserica noastră în 2006, s-a obişnuit ca la slujba de hram să-l avem în mijlocul nostru pe IPS Pimen. După oficierea slujbei, Înalt Preasfinţia Sa va adresa un cuvânt de învăţătură, apoi va avea loc agapa frăţească", a declarat pr. paroh Cătălin Axinte. (C.C.)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu