sâmbătă, 12 noiembrie 2011
Sărbătoare la Piatra Neamţ în cinstea Sfântului Mina
Pietrenii l-au cinstit ieri în mod deosebit pe Sfântul Mare Mucenic Mina, protectorul celor păgubiţi. Singura biserică din oraş închinată acestui sfânt, aflată în construcţie, a îmbrăcat straie de sărbătoare.
Biserica "Sfântul Mare Mucenic Mina" din Piatra Neamţ şi-a serbat ieri hramul. Sute de credincioşi au participat joi seara la slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată de un sobor de preoţi. Părintele Valentin Tofan, protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ, a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre rolul sfinţilor în viaţa credincioşilor, făcând referire la Sfântul Mina, pomenit ieri de Biserica noastră. Oamenii s-au rugat ieri în timpul Sfintei Liturghii săvârşite în demisolul lăcaşului de cult. După citirea Sfintei Evanghelii, pr. Mihai Oancea de la parohia Almaş, Protopopiatul Piatra Neamţ, a făcut referire la importanţa credinţei şi a rugăciunii. De asemenea, pr. Mihai Oancea a remarcat că faptele săvârşite de Sfântul Mina reprezintă o pildă pentru oameni. "Hramul bisericii noastre este una din cele mai importante şi mai frumoase sărbători de peste an. În această zi ne-am întâlnit cu toţi cei care sprijină ridicarea acestui sfânt lăcaş pentru a mulţumi Sfântului Mare Mucenic Mina pentru că mijloceşte înaintea Tronului Preasfintei Treimi", a mărturisit pr. paroh Gheorghe Puşcălău. Construcţia Bisericii "Sfântul Mina" din Piatra Neamţ a început în anul 1999, iar în prezent este finalizată o parte a acoperişului. "Nădăjduim ca până la hramul de anul viitor să putem termina acoperişul şi să aplicăm cadramente din piatră la exterior. Anul acesta, lucrările s-au derulat cu dificultate din cauza lipsei de fonduri", a explicat pr. paroh Gheorghe Puşcălău. Biserica "Sfântul Mina" are o arhitectură deosebită şi de aceea foarte multe persoane care vizitează oraşul Piatra Neamţ intră să se închine. "Oamenii au rămas impresionaţi de acoperişul deosebit şi de stilul arhitectural. Enoriaşii din parohia noastră îşi aduc contribuţia la derularea lucrărilor de construcţie, manifestându-şi astfel evlavia pentru Sfântul Mare Mucenic Mina", a adăugat pr. paroh Gheorghe Puşcălău. Persoanele care doresc să sprijine construcţia Bisericii "Sfântul Mina" din Piatra Neamţ pot face donaţii în contul: RO69RNCB019 6027780970001, Banca BCR, filiala Piatra Neamţ.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu