miercuri, 2 noiembrie 2011
Resfinţiri de biserici în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, şi IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, vor resfinţi duminică, 6 noiembrie, Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din parohia Cajvana, Protopopiatul Suceava 1. Sfântul lăcaş a fost ridicat între anii 1905-19011 cu sprijinul enoriaşilor din parohie. După cum ne-a relatat pr. paroh Iulian Vasile Davidoaia, biserica a fost sfinţită de vrednicul de pomenire mitropolit Vladimir de Repta. În ultimii 11 ani, la acest lăcaş de închinăciune au fost realizate mai multe lucrări de reconsolidare şi înfrumuseţare, atât la interior, cât şi la exterior. De asemenea, a fost renovată casa parohială, s-a ridicat o casă praznicală şi o magazie. Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va sfinţi sâmbătă, 5 noiembrie, Biserica "Sfânta Parascheva" din parohia Lespezi, Protopopiatul Bacău, iar duminică, 6 noiembrie, va resfinţi Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din parohia Godineşti, Protopopiatul Sascut. (C. Ciofu)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu