miercuri, 9 noiembrie 2011
Biserica parohiei Bănceşti, resfinţită după 80 de ani
Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a resfinţit ieri biserica parohiei Bănceşti, Protopopiatul Rădăuţi. Sfântul lăcaş, închinat Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, şi-a serbat cu acest prilej hramul, la 80 de ani de când a fost sfinţită.
Credincioşii din parohia Bănceşti, Protopopiatul Rădăuţi, au participat ieri în număr mare la resfinţirea bisericii din satul lor. De dimineaţă, Înalt Preasfinţitul Pimen a fost întâmpinat la intrarea în parohie de către călăreţi, îmbrăcaţi în costume naţionale, şi de autorităţile locale. Au urmat slujba de sfinţire şi Sfânta Liturghie oficiată de IPS Pimen, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Părintele paroh Dorin Puiuleţ a primit distincţia de iconom stavrofor, iar altor opt persoane li s-au oferit distincţii de vrednicie "La final, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a adresat un cuvânt de învăţătură în care a îndemnat oamenii să se ferească de păcatul mândriei în care au căzut îngerii răi. În acelaşi timp, IPS Pimen, care este un mare iubitor de lăcaşuri sfinte din lemn, a felicitat pe toţi enoriaşii pentru jertfa depusă, făcând referire la ascultarea faţă de Biserică. Au fost apreciate munca şi misiunea pe care părintele paroh Dorin Puiuleţ le-a depus de-a lungul timpului. Înainte de agapa frăţească, IPS Pimen a împărţit anafură la toţi credincioşii", a relatat pr. Petru Lupăştean-Barfă, protopop al Protopopiatului Rădăuţi. Biserica "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din parohia Bănceşti a fost ridicată în anul 1931 prin contribuţia credincioşilor. În ultimii ani s-a rezidit temelia bisericii, care era dărâmată, s-a făcut gard împrejmuitor, s-a acoperit, s-a lambrisat în interior şi la exterior şi s-a reabilitat casa praznicală. "Lăcaşul de închinăciune din lemn deserveşte nevoilor spirituale pentru 37 de familii. Oamenii puţini cu inimă mare din parohia noastră şi-au adus contribuţia de reconsolidare şi înfrumuseţare a sfântului lăcaş. Toate lucrările s-au realizat prin donaţiile credincioşilor, majoritatea pensionari, foarte mulţi văduvi sau văduve", a explicat pr. paroh Dorin Puiuleţ.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu