Muzeul de Istorie şi Arheologie din Piatra Neamţ, Fundaţia cultural-ştiinţifică "Constantin Matasă" din Piatra Neamţ, Protopopiatul Piatra Neamţ şi Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Piatra Neamţ au organizat, în urmă cu două zile, un simpozion în memoria părintelui Constantin Matasă. Manifestarea a marcat patru decenii de când vrednicul de pomenire preot şi arheolog Constantin Matasă a plecat la Domnul şi a avut loc la Muzeul de Istorie şi Arheologie din Piatra Neamţ. Programul manifestării a început cu oficierea Parastasului pentru vrednicul de pomenire preot Constantin Matasă.
În deschiderea simpozionului, pr. Valentin Tofan, protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ, a susţinut comunicarea cu titlul "Părintele Constantin Matasă, ctitorul Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" din Piatra Neamţ". "Lucrarea preoţiei părintelui Constantin Matasă poate fi asemănată cu lumina şi căldura soarelui care menţin şi dinamizează viaţa pe pământ. Părintele este ctitorul uneia dintre cele mai frumoase biserici din oraşul nostru, "Adormirea Maicii Domnului" din cartierul Precista. O biserică nu se zideşte în fiecare an, ci o dată la câteva sute de ani. De aceea, o astfel de zidire este o şansă şi o chemare tainică a lui Dumnezeu pentru cei ce sunt contemporani cu zidirea bisericii. Cei ce sprijină la ridicarea unui sfânt lăcaş au prilejul de a deveni ctitori şi ziditori ai Casei lui Dumnezeu", a subliniat pr. protopop Valentin Tofan. Părintele Florin Ţuscanu, protopop al Protopopiatului Roman, a vorbit celor prezenţi despre perioada formării părintelui Constantin Matasă la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Gheorghe" din Roman (1891-1894), iar pr. prof. Constantin Bogdan de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Piatra Neamţ a expus referatul cu titlul "Părintele Constantin Matasă - director al Şcolii de Cântăreţi din Piatra Neamţ". Personalitatea părintelui Constantin Matasă a fost evocată în continuare de Gheorghe Dumitroaia, directorul Complexului Muzeal Judeţean Neamţ, de specialişti din cadrul Muzeului de Istorie şi Arheologie din Piatra Neamţ şi de oameni de cultură.
Fondatorul Muzeului de Istorie şi Arheologie din Piatra Neamţ
Părintele Constantin Matasă s-a născut la 20 ianuarie 1878, în satul Răpciuni (azi Ceahlău), comuna Hangu, judeţul Neamţ, fiind primul copil din cei 12 pe care i-a avut familia preotului Dumitru Matasă. Între anii 1885-1886 urmează primele două clase la şcoala din satul natal. Din 1887 până în 1891 termină şcoala primară şi urmează cel dintâi an de gimnaziu la Piatra Neamţ, iar între 1891-1894 continuă gimnaziul la Seminarul Teologic din Roman. Din 1894 urmează cursul superior al Seminarului "Veniamin Costachi" din Iaşi, iar între anii 1900-1904 urmează Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii Bucureşti. În 1902 se căsătoreşte cu Ana Constantiniu, iar trei ani mai târziu îşi susţine lucrarea de licenţă cu tema "Binele Moral". Pe 14 august 1905 părintele Constantin Matasă este hirotonit diacon, iar o zi mai târziu este chemat la slujirea de preot. Între anii 1905-1915 slujeşte ca paroh la biserica Mănăstirii Bistriţa, iar între 1907-1912 activează, voluntar, ca preot confesor şi conferenţiar, la închisoarea din incinta Mănăstirii Pângăraţi. Din 1909 până în 1912 ocupă funcţia de protoiereu al Protopopiatului Piatra Neamţ. În 1915 se mută la Piatra Neamţ, fiind preot slujitor şi apoi paroh (din 1918) la Biserica Precista I, timp de peste 30 de ani. Între 1920-1942, pr. Constantin Matasă a fost director al Şcolii de Cântăreţi din Piatra Neamţ. La 26 mai 1929 are loc inaugurarea noului sediu al Casei Naţionale "Regina Maria" din Piatra Neamţ, la a cărui construcţie şi-a adus o importantă contribuţie. Aici va fi deschis, în 1934, Muzeul Arheologic Regional Piatra Neamţ (astăzi Muzeul de Istorie şi Arheologie), fondat de pr. Constantin Matasă. Între 1941-1945, pr. Constantin Matasă îndeplineşte, pentru a doua oară, funcţia de protoiereu al Protopopiatului Piatra Neamţ. În perioada martie-iunie 1947 este, pentru a treia oară, protopop de Piatra Neamţ. Pe 21 mai 1947 este sfinţită Biserica Precista I, a părintelui Constantin Matasă. Pe 3 noiembrie 1971, părintele Constantin Matasă pleacă în lumea veşniciei la vârsta de 93 de ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu