marți, 1 noiembrie 2011
„Momentul sfinţirii bisericii a însemnat o bucurie şi o mulţumire sufletească“
Biserica "Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul" din oraşul Negreşti, Protopopiatul Vaslui, a fost sfinţită duminică de Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor. Sfântul lăcaş a fost ridicat cu sprijinul autorităţilor şi al credincioşilor.
Credincioşii din oraşul Negreşti au participat în număr mare la sfinţirea Bisericii "Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul", ridicată în ultimii 11 ani prin strădania părintelui paroh Virgil Dudău. Programul liturgic dedicat acestui eveniment a început sâmbătă seara de la ora 18:00 cu slujba Vecerniei unită cu Litia şi a continuat cu Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul. Duminică dimineaţă au fost oficiate Agheazma mică şi Utrenia. După întâmpinarea Preasfinţitului Corneliu a fost târnosită noua biserică din Negreşti, apoi a fost săvârşită Sfânta Liturghie. După citirea Sfintei Evanghelii, Episcopul Huşilor a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile Evangheliei din Duminica a XX-a după Rusalii. Părintele paroh Virgil Dudău a mulţumit tuturor ctitorilor, binefăcătorilor şi ostenitorilor lăcaşului de închinăciune care a fost sfinţit. "Am considerat ctitori pe cei care ne-au ajutat, pe reprezentanţii Primăriei Negreşti, pe membrii Consiliului Local Negreşti, pe cei care ne-au împrumutat cu bani şi pe cei care s-au rugat pentru noi. Acum, la 20 de ani de preoţie, m-a înzestrat Dumnezeu cu acest lucru deosebit. Biserica ce a fost târnosită este una de dimensiuni mari şi de aceea construcţia ei a durat 11 ani. Momentul sfinţirii bisericii a însemnat o bucurie şi o mulţumire sufletească", a spus pr. paroh Virgil Dudău. Piatra de temelie a Bisericii "Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul" din Negreşti a fost pusă în anul 1998 de către PS Corneliu, pe atunci vicar-administrativ al Episcopiei Huşilor. Lucrările de construcţie au început în anul 2000. Biserica are planul treflat, cu abside laterale semicirculare, având două turle (turla principală fiind amplasată deasupra naosului, iar cea de-a doua turlă deasupra pronaosului), lungimea bisericii fiind de 27 m, lăţimea de 8 m şi înălţimea de 3 m. "În anul 2000, vrednicul de pomenire episcop Ioachim Mareş şi Preasfinţitul Corneliu au intervenit pe lângă Guvernul României. Atunci am obţinut fondurile necesare pentru turnarea temeliei. Un alt sprijin din partea Guvernului României l-am primit în anul 2007, prin intermediul Preasfinţitului Corneliu. Atunci au fost cumpărate catapeteasma şi tabla de cupru pentru biserică", a amintit pr. paroh Virgil Dudău.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu