marți, 15 noiembrie 2011
Biserica parohiei Dumbrava, resfinţită de IPS Pimen
Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a resfinţit duminică, 13 noiembrie, Biserica "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie" din filia Dumbrava a parohiei Româneşti, Protopopiatul Rădăuţi. Slujba din filia Dumbrava a reprezentat încununarea eforturilor depuse timp de doi ani la reabilitarea lăcaşului de cult.
Credincioşii din filia Dumbrava a parohiei Româneşti, Protopopiatul Rădăuţi, dar şi din alte parohii au participat, în urmă cu două zile, la resfinţirea Bisericii "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie". Înalt Preasfinţitul Pimen a fost întâmpinat de dimineaţă de enoriaşii îmbrăcaţi în costume naţionale. Târnosirea lăcaşului de cult a fost urmată de Sfânta Liturghie, oficiată de Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, pe un podium special amenajat. "IPS Pimen a vorbit credincioşilor despre semnificaţiile Evangheliei din Duminica a 25-a după Rusalii, în care se relatează pilda samarineanului milostiv. Înalt Preasfinţia Sa este foarte apropiat de cei săraci, acordându-le mereu un ajutor. Miezul predicii a fost legat de milostenie şi de ajutorarea celor săraci. În acelaşi timp, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a accentuat importanţa Sfintelor Taine care sunt o mângâiere pentru cei aflaţi în suferinţă sau căzuţi în păcate. IPS Pimen a fost impresionat de faptul că puţinii credincioşi, alături de binefăcători, au reuşit să realizeze o lucrare frumoasă la biserica lor, atât în interior, cât şi în exterior. Astfel, a fost scoasă în evidenţă fapta de milostenie a celor care au sprijinit lucrările de construcţie", a relatat pr. Petru Lupăştean Barfă, protopop al Protopopiatului Rădăuţi. Biserica "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie" datează din anul 1872, fiind ctitorie a lui Vasile Zorniciuc. Părintele paroh Marius Balan a explicat că nu există date despre sfinţirea acestui sfânt lăcaş. "Ultimele date pe care le avem sunt din anul 1955, când lăcaşul de cult a fost resfinţit de vrednicul de pomenire mitropolit Sebastian Rusan. Între anii 2009-2011, prin dragostea credincioşilor şi a unor oameni de bună credinţă din satul Bosanci, s-au realizat lucrări de renovare a bisericii. De asemenea, s-a ridicat o casă socială pentru agapele frăţeşti. Filia Dumbrava a parohiei Româneşti este misionară, având 50 de case", a spus pr. paroh Marius Balan.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu