miercuri, 2 noiembrie 2011
Conferinţa preoţilor din Protopopiatul Bârlad
În sala de şedinţe a Centrului de afaceri Bârlad a avut loc ieri conferinţa pastoral-misionară a preoţilor din Protopopiatul Bârlad. Delegatul Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor, a fost arhim. Serafim Bodnar, consilier economic al Episcopiei Huşilor. Tema întrunirii cu titlul "Taina Sfintei Cununii" a fost prezentată de pr. Teofil Ştefănică de la parohia Domneasca II. "Preoţii au intervenit pe marginea referatului expus, aducând în discuţie probleme practice întâlnite în contextul zilelor noastre. S-au abordat mai multe puncte care ţin de activitatea administrativ-pastorală din parohiile Protopopiatului Bârlad", a relatat pr. Vasile Lăiu, protopop al Protopopiatului Bârlad. Ieri după-amiază, arhim. Serafim Bodnar şi pr. protopop Vasile Lăiu au vizitat mai multe şantiere ale parohiilor care derulează lucrări de construcţie la biserici sau case parohiale. (C.C.)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu