Biserica Vulpe din Iaşi a fost ridicată în anul 1760 pe locul unei biserici de lemn construită în anul 1630. Biserica veche de lemn a fost terminată la 1632 de către breasla blănarilor, iar un hrisov din timpul lui Petru Movilă aminteşte că, în locul unde este biserica astăzi, un vânător a urmărit mult timp o vulpe şi ar fi promis că pe locul unde o va prinde va zidi o biserică. Se presupune că lăcaşul de închinăciune ar fi fost început de către acest vânător, ajutat de către breasla blănarilor. Biserica veche de lemn a ars la 1832, când a fost un incendiu puternic în Iaşi, şi a fost refăcută de către Teodor Burada, iar după o perioadă de zece ani ar fi ars din nou şi ar fi fost restaurată de către un vornic pe nume Antonie Cobălcescu, iar după ce a fost restaurată şi sfinţită, a fost pus cel de-al doilea hram, de la numele ctitorului. "Despre ctitorul Antonie Cobălcescu se ştie că, dorind să pună acoperişul bisericii pe care a ridicat-o, şi-a vândut propria avere. Sfântul lăcaş a fost dotat apoi cu cele necesare desfăşurării sfintelor slujbe, cu mobilier, iar la 1849 a fost sfinţită. Ambele hramuri ale bisericii sunt ţinute cu mare evlavie de credincioşi. Am considerat că cei doi ocrotitori şi patroni au purtat mereu grijă de acest aşezământ, monument istoric al Iaşilor", a amintit pr. paroh Mihail Grigoraş.
Program liturgic şi activităţi catehetice
Parohia "Adormirea Maicii Domnului" - Vulpe are două biserici: Biserica Vulpe şi Biserica "Sf. Atanasie şi Chiril". De-a lungul istoriei, ţinându-se cont de vicisitudinile vremii şi de perioadele prin care a trecut biserica, oficiul de parohie a fost în apropierea ambelor lăcaşe de cult. În prezent parohia Vulpe are 260 de familii.
"O parohie nu poate avea jurisdicţie duhovnicească, ci doar una administrativă. Orice biserică îşi caută ctitorii ei şi îi cheamă sub cupola ei, îi mântuieşte, îi ajută şi îi ocroteşte. Deşi aria administrativă este mică, activităţile desfăşurate în biserică sunt pe măsura sufletului credincioşilor care vin aici. Am mers pe principiul că tinerii de astăzi sunt ctitorii Bisericii de mâine şi viitorul Bisericii noastre. Avem un program liturgic pe care îl respectăm cu sfinţenie pentru că am considerat că rugăciunea este cea mai importantă. Un cuvânt pe care îl spune preotul, dacă nu este urmat de rugăciune, rămâne ca o sămânţă care nu este udată şi nu aduce roadă. Am îmbinat cateheza şi cuvântul de învăţătură cu rugăciunea", a continuat pr. paroh Mihail Grigoraş. În fiecare miercuri de la ora 17:00 se oficiază Paraclisul Maicii Domnului, Taina Sfântului Maslu şi Acatistul Sf. Ecaterina. Vineri dimineaţă are loc slujba Aghezmei, Taina Sfântului Maslu şi Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, iar seara se oficiază Paraclisul Maicii Domnului, care este urmat de cateheză. "Catehezele au subiecte interesante. Programul liturgic din timpul săptămânii cuprinde şi program de spovedanie. În perioada posturilor am constatat că timpul pe care îl avem la dispoziţie pentru a spovedi credincioşii este întotdeauna limitat", a explicat părintele paroh.
Lucrări de renovare şi consolidare
Părintele Mihail Grigoraş a fost numit paroh la Biserica Vulpe în anul 2003, după ce, timp de şapte ani, a păstorit credincioşii din parohia Balş. În anul 2004, când a preluat parohia Vulpe, părintele paroh Mihail Grigoraş a găsit biserica într-un stadiu avansat de degradare pentru că din 1849 nu s-au mai realizat lucrări de consolidare, de renovare, ci doar de întreţinere. De asemenea, cutremurul din anul 1977 a afectat structura de rezistenţă a sfântului lăcaş. "Din anul 2005 am început lucrările de renovare şi consolidare a lăcaşului de cult. Din luna aprilie a anului 2005 până în luna octombrie am slujit într-un cort de armată în spatele bisericii. Pentru mine a fost o experienţă inedită. După ce s-au finalizat lucrările de consolidare interioară, s-a pus instalaţia electrică, s-a făcut tencuirea, iar apoi biserica a fost pregătită pentru pictura în tehnica frescă. S-au aşezat pardoseli de marmură, iar în anul 2007 au demarat lucrările de pictură. A fost montată instalaţie de climatizare şi de încălzire, s-a montat şi noua catapeteasmă, după care s-a trecut la lucrările din exterior", a spus pr. paroh Mihail Grigoraş.
Toţi credincioşii vor putea vedea sfinţirea altarului
În urmă cu patru ani, când parohia Vulpe a început organizarea pelerinajelor în Ţara Sfântă, o dorinţă a părintelui paroh Mihail Grigoraş şi a câtorva credincioşi a fost aceea de a avea în Biserica "Adormirea Maicii Domnului" o părticică din moaştele Sfintei Ecaterina. "Puterea lui Dumnezeu a făcut să aflăm că la Genova, în Italia, se află o biserică închinată Sfintei Ecaterina, ce adăposteşte şi moaşte ale acestei sfinte. Biserica este sub jurisdicţia Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, iar preot slujitor de acolo este pr. Sorin Filip. PS Siluan, Episcopul Episcopiei Române Ortodoxe a Italiei, l-a delegat pe pr. Sorin Filip să aducă în ziua de vineri, 1 octombrie, această părticică din moaştele Sfintei Ecaterina. Moaştele vor rămâne până duminică dimineaţă la paraclisul Reşedinţei mitropolitane din Iaşi, urmând ca în aceeaşi zi să fie duse la Biserica Vulpe, unde vor şi rămâne. Sâmbătă seara, începând cu ora 17:00, va avea loc slujba Privegherii. Duminică dimineaţă la ora 7:00 se va oficia slujba sfinţirii apei. La 8:15 va fi întâmpinat Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, care va oficia slujba de sfinţire, apoi va avea loc Sfânta Liturghie. Pentru că la slujba de sfinţire a altarului credincioşii nu au acces, o vom difuza pe trei monitoare care vor fi amplasate în faţa bisericii", ne-a declarat pr. paroh Mihail Grigoraş, care a mai adăugat că toţi credincioşii prezenţi vor primi din partea parohiei daruri şi pachete cu alimente.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu