miercuri, 15 septembrie 2010
A fost resfinţită Biserica „Sfinţii Arhangheli“ din parohia Cucuteni
Peste 1.000 de credincioşi au participat în urmă cu două zile la slujba de resfinţire a Bisericii "Sf. Arhangheli" a parohiei Cucuteni din Protopopiatul Paşcani. Sfântul lăcaş a fost restaurat şi reconsolidat prin strădania enoriaşilor şi prin grija părintelui paroh Cristinel Prodan.
Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a oficiat duminică slujba de resfinţire a Bisericii "Sf. Arhangheli" din parohia Cucuteni, Protopopiatul Paşcani. Sfântul lăcaş, monument istoric, a fost refăcut prin hărnicia, dărnicia şi evlavia deosebită a credincioşilor de aici. Atmosfera încărcată din punct de vedere spiritual, favorizată de o zi frumoasă de toamnă, a adus bucurie în sufletele credincioşilor, care au simţit cu toţii revărsarea de har şi de lumină a lui Dumnezeu. Slujba de resfinţire a început dimineaţă, mai întâi la exterior şi apoi la interior şi a fost urmată de Sfânta Liturghie savârşită de PS Calinic Botoşăneanul pe un podium special amenajat în curtea sfântului lăcaş. Părintele paroh Cristinel Prodan a primit rangul de iconom stavrofor, iar credincioşii care s-au remarcat în susţinerea lucrărilor, distincţii de vrednicie. Episcopul-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor a mulţumit părintelui paroh pentru că s-a implicat în derularea lucrărilor de restaurare a bisericii şi a ridicării unei case sociale. PS Calinic Botoşăneanul a apreciat faptul că s-a amenajat exteriorul sfântului lăcaş şi a mulţumit credincioşilor pentru angajamentul lor duhovnicesc faţă de sfânta biserică. "Fostul primar al comunei Cucuteni, domnul Mihai Tun, s-a implicat în mod deosebit alături de părintele paroh în tot ceea ce a însemnat construcţia şi lucrările care s-au realizat la această parohie. Domnul primar a fost zeci de ani epitropul bisericii şi a făcut cinste credincioşilor adevăraţi şi buni. Domnia sa cunoaşte foarte bine istoricul sfântului lăcaş din Cucuteni. Toţi cei care au participat la această sărbătoare, un număr impresionant de credincioşi, având în vedere că parohia este mică, au trăit o adevărată bucurie duhovnicească, înţelegând cu toţii semnificaţia sfinţirii unei biserici", ne-a relatat pr. Pavel Postolachi, protoiereul Protopopiatului Paşcani.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu