marți, 21 septembrie 2010

Întruniri preoţeşti în cinci protopopiate din MMB

Preoţii din cinci protopopiate ale Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (MMB) s-au reunit ieri în şedinţă lunară. Au fost prezentate mai multe teme care privesc activitatea din parohii şi au fost discutate probleme administrative.

Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a săvârşit ieri slujba Sfintei Liturghii la Biserica "Sf. Nicolae" din Săveni. La sediul Protopopiatului Săveni s-a desfăşurat conferinţa de toamnă cu tema "Biserica, spaţiul bucuriei şi al libertăţii tinerilor". Referatul a fost susţinut de către părintele Cristian Dumitraş de la parohia Miron Costin. "S-a făcut prezentarea unui filmuleţ documentar, apoi, pe marginea acestei teme, IPS Teofan a lansat câteva întrebări. Au urmat dezbateri pe grupuri între preoţi prin expunerea la final a concluziilor. Părintele Mitropolit Teofan a oferit în după-amiaza zilei de ieri trei antimise parohiilor Miron Costin, Mihai Viteazul şi Plutenii Mici", a relatat pentru Radio TRINITAS pr. Constantin Macuc, protopop al Protopopiatului Săveni. Tot ieri a avut loc întrunirea preoţilor din Protopopiatul Dorohoi în cadrul căreia s-a discutat despre "Prescura în cultul creştin". S-a urmărit prezentarea indicaţiilor şi instrucţiunilor necesare persoanelor care fac prescurile şi, nu în cele din urmă, aspecte referitoare la ţinuta lor morală, conduita lor religioasă, ţinând seama că prescura este materialul care va fi adus ca jertfă la Sfânta Liturghie la modul cel mai înalt de prezentare în faţa lui Dumnezeu", a spus pr. Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi.

"Pastoraţia tinerilor în zilele noastre", la Protopopiatul Darabani

În cadrul întrunirii preoţilor din Protopopiatul Hârlău de ieri s-au discutat mai multe probleme pastorale şi misionare. După cum ne-a relatat pr. Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău, un punct important al discuţiilor a fost axat pe apropierea profesorilor de Religie de parohiile în care aceştia predau. Tot ieri a avut loc întrunirea preoţilor din Protopopiatul Darabani. Tema "Pastoraţia tinerilor în zilele noastre" a fost susţinută de pr. David Stoian de la parohia Nănăuţi-Hudeşti. "În legătură cu activităţile Bisericii în rândul tinerilor s-au făcut următoarele propuneri: organizarea de excursii şi pelerinaje, participarea tinerilor la corul parohiei, activităţi sportive şi ecologice etc. Preoţii parohi şi-au arătat disponibilitatea să susţină lucrările de la Biserica "Sf. Gheorghe"-Horodiştea în vederea realizării acoperişului acestui sfânt lăcaş. De asemenea, Protopopiatul Darabani va susţine parohia Baranca-Hudeşti pentru cumpărarea unei case parohiale", a afirmat pr. Constantin Pânzariu, protopop al Protopopiatului Darabani. Preoţii din Protopopiatul Huşi s-au reunit ieri în şedinţă lunară. După cum a precizat pr. Marcel Miron, protopop al Protopopiatului Huşi, preoţii au vorbit despre semnificaţiile Sfintei Cruci, dar au fost puse în discuţie şi probleme pastoral-misionare.

Niciun comentariu: