Peste 500 de credincioşi au participat sâmbătă seara la slujba Vecerniei la Biserica "Sf. Nicolae" din cartierul Dărmăneşti din municipiul Piatra Neamţ, dedicată împlinirii a 220 de ani de existenţă a acestui sfânt lăcaş. În jurul orei 18:00 soborul de preoţi l-a întâmpinat pe Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. "Bine aţi venit Înalt Preasfinţite Stăpâne!" a rostit în poarta ctitoriei logofătului Vogoride un grup de elevi de la Şcoala primară nr. 5 din Piatra Neamţ, îmbrăcaţi în straie naţionale. Oamenii, aşezaţi de o parte şi de cealaltă a aleii ce duce spre lăcaşul de închinăciune, au aşteptat cu emoţie ca ierarhul locului să treacă pe lângă ei pentru a primi binecuvântare, pentru a săruta sfânta cruce şi pentru a-i oferi flori. În apropierea bisericii, Arhipăstorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei i-a binecuvântat şi pe elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sf. Împ. Constantin şi Elena" din Piatra Neamţ. Slujba Vecerniei unită cu Litia a avut loc în curtea sfântului lăcaş pentru ca toţi credincioşii prezenţi să se poată ruga alături de Înalt Preasfinţitul Teofan şi de soborul de preoţi. La finalul slujbei, pr. Dumitru Ailincăi, protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ, a adresat un cuvânt de bun venit Părintelui Mitropolit Teofan, în care a apreciat faptul că a binevoit să aducă binecuvântare credincioşilor din parohia Sf. Nicolae, după ce anul trecut a resfinţit lăcaşul de închinăciune aflat din nou în sărbătoare.
"Acest sfânt lăcaş a chemat creştinii să se aşeze la rugăciune"
Părintele paroh Ştefan Oprea a amintit în alocuţiunea rostită care a fost programul religios şi cultural dedicat Bisericii "Sf. Nicolae". "Este o zi de sărbătoare pentru că aniversăm 220 de ani de osteneală a ctitorilor, binefăcătorilor şi miluitorilor acestei sfinte biserici. Este o zi de aducere-aminte a tuturor celor care au trudit aici şi în acelaşi timp ne bucurăm de roadele lor şi încercăm după putinţa noastră să ducem făclia dreptei credinţe", a afirmat pr. paroh Ştefan Oprea, care a mulţumit în numele tuturor enoriaşilor Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan pentru prezenţă. Arhipăstorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei i-a îndemnat pe credincioşi să fie în continuare aproape de biserică. "Biserica aceasta, timp de 220 de ani, l-a avut pe Hristos la cârmă. De-a lungul celor 220 de ani multe case s-au dărâmat, însă biserica aceasta a rămas. Acest sfânt lăcaş a chemat creştinii să se aşeze la rugăciune. Cu Sf. Nicolae, cu Sf. Ioan Evanghelistul şi cu toţi sfinţii care au vieţuit pe aceste meleaguri să ne urcăm în corabia Bisericii. Dumnezeu să binecuvinteze această parohie şi această biserică, iar alături de alte corăbii (biserici) să mergem pe marea învolburată a acestei lumi", a explicat IPS Teofan, care a oferit părintelui paroh Ştefan Oprea Crucea Moldavă, iar părintelui Ioan Apreutesei, slujitor la Biserica "Sf. Nicolae", rangul de iconom stavrofor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu