Mii de pelerini au participat ieri la hramul Mănăstirii Hadâmbu, aflată la 30 de kilometri de oraşul Iaşi, în comuna Mironeasa. Încă de marţi seara oamenii au venit să se roage în timpul slujbei Privegherii şi să se închine icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Curtea vechiului lăcaş de cult al Mănăstirii Hadâmbu a fost neîncăpătoare în noaptea de marţi spre miercuri datorită numărului mare de oameni care au stat sub cerul liber, cântându-i Maicii Domnului. Protos. Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, a stat alături de credincioşi până la 3:00 dimineaţa, petrecând în rugăciune şi cântare. Ieri-dimineaţă, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită de PS Varlaam Ploieşteanul, Episcop-Vicar Patriarhal, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul slujbei, Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţia sărbătorii Naşterii Maicii Domnului, remarcând jertfa pelerinilor care au stat şi s-au rugat în frig şi ploaie.
Ore în şir la rând, pentru cinstirea Maicii Domnului
La final, părintele stareţ Nicodim Gheorghiţă a mulţumit Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pentru că au dat binecuvântare ca la slujba hramului Mănăstirii Hadâmbu să fie prezent PS Varlaam Ploieşteanul. "Gândul meu de mulţumire s-a îndreptat şi către pelerinii care an de an vin să o cinstească pe Maica Domnului la Mănăstirea Hadâmbu. Oamenii au stat ore în şir să se închine icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Peste 1.500 de credincioşi au participat la agapa frăţească organizată de mănăstirea noastră cu sprijinul fiilor duhovniceşti. Oamenii din mai multe zone ale ţării continuă să vină la Mănăstirea Hadâmbu, în ciuda vremii nefavorabile", ne-a relatat protos. Nicodim Gheorghiţă. Aseară, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost aşezată din nou în Biserica "Naşterea Maicii Domnului". Următoarea sărbătoare de la Mănăstirea Hadâmbu va avea loc pe 1 octombrie, când Biserica "Acoperământul Maicii Domnului" a acestei obşti monahale îşi va serba hramul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu