joi, 23 septembrie 2010

Pelerin la mormântul Sfântului Ierarh Nicolae

Prin mila şi rânduiala lui Dumnezeu, în urmă cu două zile am ajuns la Biserica "Sf. Nicolae" din Bari, unde se află moaştele acestui mare sfânt ierarh făcător de minuni. Cei aproape 400 de kilometri pe care i-am parcurs de la Zagarolo, un mic orăşel aflat lângă Roma, au fost parcurşi fără incidente, prin rugăciunile Sfântului Ierarh Nicolae. În ziua în care am ajuns la Bari, în catedrala aflată sub jurisdicţia Bisericii Catolice, am coborât în demisolul edificiului pentru a mă închina la mormântul ce adăposteşte moaştele Sfântului Nicolae. Spaţiul era luminat doar de lumânări şi de candele, astfel încât am simţit pentru o clipă o picătură din duhul creştinilor din primele veacuri care înălţau rugăciuni către Preasfânta Treime, lăudând în cântări pe Dumnezeu. M-am bucurat când am văzut la mormântul Sfântului Nicolae, deasupra căruia se află un altar, un preot rus care a oficiat o slujbă pentru un grup de credincioşi ortodocşi din Rusia veniţi în pelerinaj. Am rămas uimit de faptul că mormântul Sfântului este îngrădit cu un gard de fier. Aminteam mai sus că Sf. Nicolae este făcător de minuni. Prin rugăciunile Sfântului Nicolae am intrat cu pelerinii ruşi pentru a mă închina şi pentru a atinge mormântul Sfântului. Am aflat ulterior că doar pe 9 mai, când se pomeneşte Aducerea moaştelor Sfântului Nicolae la Bari, şi pe 6 decembrie, când este serbată ziua Sfântului, credincioşii pot intra să se închine la mormânt. Pentru mine această întâmplare a fost o minune. După ce am trecut prin faţa mormântului, m-am închinat icoanelor de pe catapeteasma altarului amenajat de credincioşii ruşi, apoi am admirat monumentalitatea Catedralei catolice "Sf. Nicolae". La plecare am vrut să mă întâlnesc pentru câteva clipe cu părintele Mihai Drigă, paroh al parohiei "Sf. Treime" din Bari şi protopop al Protopopiatului Bari al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Din binecuvântate pricini, părintele Mihai Drigă nu a putut răspunde invitaţiei, dar mi-a recomandat să merg la Mănăstirea "Mirabella Eclano", aflată în provincia Avellino. Aici, am aflat mai multe amănunte despre această aşezare monahală de la protos. Nicodim Burcea, stareţul mănăstirii. Deşi sunt doar doi vieţuitori, mănăstirea este loc de rugăciune şi oază de linişte pentru credincioşii români.

Niciun comentariu: