vineri, 19 iunie 2015

Sfântul Iulian din Tars va fi serbat la Iaşi

Parohia „Sfântul Iulian din Tars“ din Campusul studenţesc „Tudor Vladimirescu“ din Iaşi, ce aparţine de Protopopiatul Iaşi 2, îşi serbează duminică, 21 iunie 2015, ocrotitorul.

Mâine, 20 iunie 2015, de la ora 17:00, slujba Vecerniei unită cu Litia va fi oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în calitate de delegat al Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. În ziua hramului, de la ora 8:00, se va oficia Utrenia, iar de la ora 9:30 se va sluji Acatistul Sfântului Mare Mucenic Iulian din Tars. Programul liturgic va continua cu Sfânta Liturghie, urmată de Parastasul pentru toţi ctitorii, donatorii, miluitorii, profesorii şi studenţii plecaţi la Domnul. „Aşteptăm ca la sărbătoarea hramului să participe credincioşi din tot oraşul Iaşi. Am invitat, de asemenea, autorităţi centrale şi locale, profesori şi studenţi din campus. În cadrul Parastasului îl vom pomeni şi pe părintele Virgil Gheorghiu, trecut la cele veşnice pe 22 iunie 1992, care a fost exilat în vreme regimului comunist“, a relatat părintele paroh Florin Chirilă, care este şi inspector bisericesc în cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor. În prezent, biserica din Campusul studenţesc „Tudor Vladimirescu“ se află în stadiul de pictură, în ultimul an fiind montată instalaţia de încălzire în pardoseală. În acelaşi timp, s-a realizat faţada locaşului de închinăciune şi a început placarea catapetesmei cu marmură. Amintim că din luna martie 2013, biserica aflată în sărbătoare adăposteşte un fragment din moaştele Sfântului Iulian din Tars, adus de la Mănăstirea Velas din Ioannina - Grecia.

Niciun comentariu: