Ctitoria lui Miron
Barnovschi de la Buhalniţa, unul dintre cele mai reprezentative locaşuri
de închinăciune din judeţul Neamţ, şi-a cinstit ocrotitorul. Sfânta
Liturghie a fost săvârşită de un sobor de preoţi din Mitropolia Moldovei
şi Bucovinei.
Prima joi după
sărbătoarea Rusaliilor este an de an sărbătorită în mod deosebit de
credincioşii de pe Valea Muntelui în Parohia Buhalniţa, Protopopiatul
Ceahlău, judeţul Neamţ. La orele dimineţii, locuitorii din satele
învecinate, dar mai ales cei din parohie s-au îndreptat cu paşi repezi
către biserica parohială ocrotită de Maica Domnului şi de Sfântul Ioan
cel Nou de la Suceava. De mai bine de cinci secole, hramul altarului de
închinăciune, din satul ai cărui urmaşi sunt creştinii din Ardeal care
au fugit din calea Uniaţiei, este marcat în prima joi după Duminica
Mare. Această zi se ţine din anul 1415, când, în drumul lor spre
Suceava, moaştele Sfântului Mucenic Ioan cel Nou au poposit pentru o
noapte în altarul de închinăciune din Buhalniţa. Programul liturgic
dedicat cinstirii Sfântului Ioan cel Nou a început la orele dimineţii cu
Utrenia şi a continuat cu Acatistul, Sfânta Liturghie şi Parastasul
pentru cei adormiţi. După citirea Sfintei Evanghelii, protosinghelul
Hariton Negrea, stareţul Mănăstirii Petru Vodă din judeţul Neamţ, a
adresat un cuvânt de învăţătură în care a atras atenţia asupra
dezbinării dintre oameni, remarcând că preotul cultivă unitatea în
Biserică, cu sprijinul credincioşilor. La final, pr. Ioan Mihoc,
directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi“ de la
Mănăstirea Neamţ, a întărit cuvintele părintelui stareţ de la Petru
Vodă, care a fost ucenic al vrednicului de pomenire arhimandrit Justin
Pârvu, îndemnând pe toţi la „fapta cea bună“. După un moment artistic al
copiilor de la Şcoala Gimnazială din Buhalniţa, preotul paroh Cristian
Dăscălescu a mulţumit celor doi slujitori ai sfântului altar pentru
cuvintele de folos duhovnicesc. Un gând de recunoştinţă a fost adresat
părintelui protopop emerit Mihai Damian şi părintelui Ionel Cuţuhan,
protopop al Protopopiatului Ceahlău, dar şi maicilor de la Mănăstirea
Copou din Iaşi care s-au rugat alături de comunitatea din Buhalniţa în
ziua hramului. Prin grija credincioşilor parohiei, cei prezenţi au fost
invitaţi la o agapă frăţească.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu