joi, 18 iunie 2015

Părintele Mihail Derscariu, condus pe ultimul drum

În Parohia Hilişeu Cloşca din Protopopiatul Dorohoi, judeţul Botoşani, a fost prohodit marţi, 16 iunie 2015, părintele Mihail Derscariu, parohul acestei comunităţi. Slujba înmormântării a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul. 

Păstorul duhovnicesc al credincioşilor din Parohia Hilişeu Cloşca, Protopopiatul Dorohoi, preotul Mihail Derscariu, în vârstă de 39 de ani, a fost condus marţi, 16 iunie 2015, pe cărarea împărăţiei cerurilor. Slujba înmormântării pentru slujitorii sfintelor altare a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor numeros de preoţi din mai multe parohii ale Moldovei. „Părintele Mihail Derscariu a trecut la cele veşnice sâmbătă, 13 iunie 2015, în urma unor grave suferinţe pe care le-a avut în ultimii ani. Slujba înmormântării a fost săvârşită de PS Calinic Botoşăneanul, alături de un sobor de 50 de preoţi, în prezenţa unui număr mare de credincioşi din parohie şi din localităţile învecinate. După 20 de ani de activitate pastorală, părintele Mihail Derscariu a rămas în sufletul şi în conştiinţa enoriaşilor. În timpul păstoririi sale, s-a zidit o biserică nouă, la doi ani de când a venit în parohie. Parohia Hilişeu Cloşca mai are o biserică monument istoric care a fost inclusă pe o listă de restaurare, după ce s-au făcut numeroase lucrări de întreţinere. Plecarea părintelui a lăsat un gol imens în familie“, ne-a transmis pr. Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi, care a citit cu acest prilej mesajul de condoleanţe al Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Au urmat evocări susţinute de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, de pr. Constantin Muha, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob“ din Dorohoi, şi de alţi colegi de seminar şi de facultate ai părintelui.

Două decenii de slujire

Părintele Mihail Derscariu s-a născut pe 8 noiembrie 1975, în municipiul Dorohoi, din părinţii Constantin şi Mariana. După ce a absolvit Şcoala Generală cu clasele I-VIII Numărul 5 din Dorohoi, a intrat la Seminarul Teologic ,,Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ. În anul 1991, s-a transferat la Seminarul Teologic Liceal Ortodox ,,Sfântul Mitropolit Dosoftei“ din Suceava, pe care îl va absolvi în anul 1995. S-a căsătorit în anul 1994 cu Valeria, cu care a avut trei copii: Georgiana, Alexandru şi Andrei. La data de 21 septembrie 1995 a fost hirotonit preot de către Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul în biserica Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi, iar pe 14 octombrie 1995 a slujit pentru prima dată Sfânta Liturghie în Parohia Hilişeu Cloşca. Între anii 1997-2000 a coordonat lucrările de construcţie ale noii biserici din Parohia Hilişeu Crişan, iar după anul 2000 s-a ocupat de reacoperirea cu draniţă a bisericii vechi, reacoperirea bisericii din filia Corjăuţi şi alte lucrări de reparaţie şi întreţinere a locaşurilor de închinare unde era rânduit să slujească.

Niciun comentariu: