miercuri, 24 iunie 2015

Expoziţia „Lăsaţi copiii să vină la Mine!“, în Galeria „Labirint“

Timp de trei săptămâni, iubitorii şi pasionaţii de fotografie sunt aşteptaţi la Casa de Cultură „Mihai Ursachi“ a municipiului Iaşi pentru a vizita expoziţia de fotografie „Lăsaţi copiii să vină la Mine!“. În perioada 22 iunie 2015 - 11 iulie 2015, 40 de lucrări (50X70) semnate de 12 membri ai Clubului Fotografilor Iaşi (Nicu Apostu, Claudiu Bîrliba, Mihaela Burlacu, Ioana Chişcaru, Ramona Cioancă, Constantin Ciofu, Raluca Damian, Vasile Iacob, Larisa Maxim, Vasile Ursache, Cristian Vidraşcu şi Oana Zobu) sunt expuse în Galeria de artă „Labirint“ a Casei de Cultură din Parcul Copou. Imaginile au fost admirate de publicul ieşean în galeria de artă a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ - Galata din Iaşi, în perioada 1-21 iunie 2015, fiind expuse cu prilejul evenimentelor „Săptămâna pentru familie“ - 2015, iniţiate de Asociaţia Familia Tradiţională şi Departamentul Pro Vita al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. „Vă invităm să retrăiţi pentru câteva clipe lumea frumoasă, dar scurtă a copilăriei, văzută prin ochii a 12 membri ai Clubului Fotografilor Iaşi. Sperăm ca fotografiile să vă bucure inimile şi să vă trezească amintiri plăcute din perioada cea mai frumoasă a călătorului pe acest pământ“, a spus iniţiatorul expoziţiei Constantin Ciofu, coordonatorul Clubului Fotografilor Iaşi.

Niciun comentariu: