marți, 1 octombrie 2013

Simpozion internaţional la Mănăstirea Secu

În zilele de 26-27 septembrie 2013, la Mănăstirea Secu din judeţul Neamţ a avut loc simpozionul „Rolul Mănăstirii Secu în viaţa religioasă a ţării Moldovei“, ediţia a II-a. Manifestarea a debutat joi, 26 septembrie 2013, cu slujba Te Deumului prilejuită de începutul simpozionului. Delegatul Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost pr. lect. dr. Dan Niţă Danielescu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi. Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului a fost reprezentată de pr. Florin Ţuscanu, directorul Centrului de pelerinaje din cadrul Centrului eparhial Roman. Pe lângă arhitecţi, arheologi şi specialişti în arta medievală din muzeele din ţară şi din Republica Moldova, au mai fost prezenţi dr. Lăcrămioara Stratulat, directorul general al Complexului Muzeal Naţional „Moldova“ Iaşi, Mihai Hanganu de la Consiliul Judeţean Neamţ şi dr. Dan Kisilevici de la Direcţia Patrimoniu Cultural a Ministerului Culturii. După cum ne-a relatat arhim. Vichentie Amariei, stareţul Mănăstirii Secu, simpozionul a dorit să arate contribuţia Mănăstirii Secu, atât la viaţa culturală, cât şi la cea spirituală a Moldovei. (C. Ciofu)

Niciun comentariu: