În
localitatea Ruginoasa din judeţul Iaşi a avut loc, în perioada 5-6
octombrie 2013, Festivalul Pălăriilor, ediţia I. Evenimentul a fost
organizat de Asociaţia Naţională a Turismului Rural Ecologic şi Cultural
(ANTREC), prin intermediul filialei din Iaşi, în colaborare cu
Autoritatea Naţională pentru Turism, Primăria comunei Ruginoasa,
Consiliul Judeţean Iaşi şi Complexul Muzeal Naţional „Moldova“ Iaşi.

Programul zilei de duminică, 6 octombrie, a cuprins participarea
invitaţilor şi a localnicilor la Sfânta Liturghie şi a continuat cu
Parada Pălăriilor. În debutul evenimentului au fost susţinute discursuri
de către autorităţile locale, de reprezentanţii ANTREC, precum şi de
cei ai Consiliului Judeţean şi ai Prefecturii Iaşi. „Am organizat acest
festival din dorinţa de a promova tradiţiile şi obiceiurile din mediul
rural. Programul a cuprins Parada Pălăriilor, care a avut loc la palatul
domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Am continuat cu un spectacol de
muzică populară, pe scenă urcând mai multe ansambluri populare şi
solişti populari deosebit de talentaţi. La aceste evenimente, spre
mulţumirea noastră, au participat şi foarte mulţi tineri interesaţi de
asemenea manifestări. Am fost sprijiniţi de Autoritatea Naţională de
Turism din România, de ANTREC România, de Consiliul Judeţean Iaşi, de
Primăria Ruginoasa şi de Complexul Muzeal Naţional «Moldova» Iaşi“, a
spus Ana Onică, preşedinta ANTREC Iaşi. În după-amiaza aceleiaşi zile, a
fost organizat un spectacol de muzică populară, precum şi expoziţii de
pălării şi obiecte de ceramică cu vânzare. ANTREC România, principalul
organizator, este o asociaţie de turism rural, ecologic şi cultural.
Prin evenimentele pe care le organizează, caută să promoveze, din punct
de vedere turistic, anumite zone ale ţării. „Localitatea Ruginoasa are
un potenţial turistic foarte dezvoltat şi bine pus la punct. Ca şi în
alte părţi ale ţării, ANTREC organizează evenimente pentru comunităţile
rurale. Noi am iniţiat, prin ANTREC Iaşi, acest festival al pălăriilor.
Faptul că această activitate s-a desfăşurat la Ruginoasa, în acest palat
frumos, nu este unul întâmplător, deoarece evenimentul şi-a propus să
aducă aminte de tradiţii şi de vremurile apuse. Dorim să facem din acest
festival un eveniment perpetuu, care să aducă Ruginoasa în atenţia
turiştilor ce doresc să viziteze locurile frumoase bogate în cultură şi
în istorie“, a explicat Mişu Chiruc, preşedintele ANTREC România. (pagina 2)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu