
Credincioşii din municipiul Fălticeni s-au bucurat astăzi de prezenţa Înalt Preasfinţitului Pimen, care a slujit Sfânta Liturghie în parohia "Învierea Domnului". De dimineaţă, ierarhul a fost întâmpinat în faţa lăcaşului de închinăciune de enoriaşii parohiei, o parte din ei fiind îmbrăcaţi în costume naţionale. Spre finalul slujbei, Înalt Preasfinţitul Pimen a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre necesitatea zidirii unei biserici şi despre importanţa pictării unui sfânt lăcaş, făcând referire la Catedrala "Învierea Domnului" din Fălticeni. În acelaşi timp, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a remarcat că Mântuitorul Hristos, prin Învierea Sa ne-a oferit posibilitatea de a fi fiii lui Dumnezeu. "Spovedania şi iertatea păcatelor sunt lucrul de căpetenie pentru mântuirea noastră. În aceste zile trăim bucuria Învierii Domnului dar şi învierea noastră, prin moartea păcatului care se realizează prin taina Spovedaniei", a spus Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Pimen. Părintele paroh Ioan V. Argatu a mulţumit Înalt Preasfinţitului Pimen pentru că a slujit alături de soborul numeros de preoţi Sfânta Liturghie, considerând acest moment de rugăciune o binecuvântare pentru reluarea lucrărilor de costrucţie la Catedrala "Învierea Domnului" din Fălticeni. În acelaşi timp pr paroh Ioan V. Argatu a mulţimit primarului municipiului Fălticeni Cătălin Coman pentru că a sprijinit lucrările de construcţie ale Catedralei "Învierea Domnului" din Fălticeni. După oficierea Sfintei Liturghii, IPS Pimen a sfinţit trei clopote donate de familia Papuc Viorel şi Lucica din Fălticeni. Cloptele au fost realitate de firma SC Blotor SRL din Baia Mare.



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu