luni, 27 mai 2013

Binecuvântare arhierească în parohia Hociungi 2, Protopopiatul Buhuşi

Așezământul social filantropic "Sfinţii Împărați Constantin și Elena" și clopotnița parohiei din Hociungi 2-Moldoveni, Potopopiatul Buhuși, judeţul Neamţ, au fost sfinţite astăzi de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Din soborul slujitorilor au mai făcut parte pr. Vasile Cozma, protopop al Protopopiatului Buhuşi, şi pr. Florin Ţuscanu, protoiereul Protoieriei Roman, fiu al satului. După cum ne-a relatat pr. Gelu Bârjovanu, secretar al Protopopiatului Buhuşi, lucrările la cele două clădiri sfinţite au început în anul 2009, cu sprijinul enoriaşilor. Un aport deosebit l-a avut părintele paroh Adrian Cătălin Bibiruș, care a primit din partea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul distincţia de iconom. În acelaşi timp, s-au acordat distincţii de vrednicie celor care s-au implicat în ridicarea clopotniţei şi a casei sociale. Părintele protopop Vasile Cozma a menţionat că PS Ioachim Băcăuanul i-a ales ca ocrotitori ai noului aşezământ social filantropic din parohia Hociungi 2 pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, îtrucât anul acesta se împlinesc 1700 de ani de la Edictul de la Mediolan, iar Biserica noastră a dedicat acest an celor doi mari sfinţi. (C. Ciofu)

Niciun comentariu: